Mă întreb, tot mai des în ultima vreme, care este satisfacția celor care aleg să jignească, să rănească, să umilească pe altul? O fac cu un scop precis? Oare sunt chiar atât de bine plătiți pentru a defăima? Sau e doar o formă de alinare a propriilor neputințe?
În vremuri în care libertatea de exprimare e la un click distanță, tot mai mulți își asumă rolul de "formatori de opinie", înarmați nu cu argumente reale, ci cu o sete de a convinge – cu orice preț – că adevărul lor e unic, absolut și incontestabil. De parcă restul lumii ar fi lipsită de judecată sau de discernământ.
De ani buni, alături de colegii mei, promovăm cu inima deschisă valorile românești – tradiții, cultură, oameni minunați care își dedică viața binelui. Dar niciun articol despre un olimpic internațional sau despre un român care face cinste peste hotare nu a strâns vreodată atâtea aprecieri cât o postare în care cineva este criticat sau făcut de rușine. E dureros să vezi cum negativul atrage mai mult decât lumina.
Oare de ce românii găsesc atât de ușor defectele celorlalți? E o formă de educație greșită? O obișnuință toxică? Sau poate o neîncredere adânc înrădăcinată în noi înșine?
Avem tineri extraordinari, cercetători, artiști, profesori, medici, sportivi – o pleiadă de români care fac lucruri excepționale, dar care sunt menționați prea rar. Știrile despre ei nu “vând”. Nu stârnesc scandal. Nu adună comentarii. De ce? Pentru că, în loc să ne susținem reciproc, preferăm să ne criticăm între noi. Nu e nevoie să ne defăimeze alții – o facem noi singuri, și încă foarte eficient.
În goana după "like-uri", s-a pierdut sensul, echilibrul și, poate, bunul simț.
Se caută cu disperare dovezi, justificări, demonstrații – ca într-un tribunal virtual fără judecător, unde fiecare crede că deține adevărul absolut.
Dar, dragi români de pretutindeni, poate a sosit timpul să ne întrebăm: ce lăsăm în urmă? Ce rămâne după atâtea certuri sterile și învinuiri? Nu ar fi mai înălțător să ne punem vocea și energia în slujba binelui comun?
Haideți să promovăm adevăratele valori românești! Haideți să aplaudăm reușitele, nu să amplificăm eșecurile. Să ne ridicăm unii pe alții, nu să ne coborâm.
Și, cum spune vorba veche și înțeleaptă: Să ridice piatra doar cel care se crede fără de păcat.
Când vezi că mesajele care jignesc sau rănesc se răspândesc în valuri, iar cele pline de bunătate abia primesc câteva like-uri sau redistribuiri, e ușor să ne pierdem speranța.
Dar tocmai de aceea noi, cei care alegem să fim blânzi, înțelegători și să promovăm frumosul, avem o misiune importantă.
Fiecare like, fiecare comentariu, fiecare mic gest de susținere contează. Sunt pașii mici care schimbă lumea, chiar dacă nu se văd imediat.
Să nu uităm că în final, bunătatea adevărată rezistă și crește, iar energia pozitivă atrage alți oameni ca noi.
Hai să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem, cu răbdare și cu inima deschisă!
Ecaterina Cîmpean
În concertele simfonice de joi, 15 mai şi vineri, 16 mai 2025 desfăşurate în Sala mare a Ateneului, Orchestra Filarmonicii George Enescu îl va avea ca invitat la pupitrul dirijoral pe Christian Zacharias, artist german (pianist, dirijor) binecunoscut şi iubit de publicul bucureştean. Împreună, vor susţine un program alcătuit din lucrări din creaţia compozitorilor Gabriel Fauré (Suita Pélleas et Mélisande), Robert Schumann (Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră) şi Franz Schubert (Simfonia nr. 6).