Recent, am fost întrebată: "Ce îmi doresc de la viață, acum, la 62 de ani?"
Această întrebare aparent simplă a deschis în fața mea un univers vast de reflecții și emoții, căci, la această vârstă, răspunsul nu este doar despre dorințe sau planuri viitoare, ci și despre ceea ce am trăit, am învățat și am devenit.
Niciodată nu mi-am ascuns vârsta. Fiecare an pe care l-am trăit este o mărturie a călătoriei mele prin viață, cu toate lecțiile, bucuriile și provocările sale. Vârsta nu este un lucru de care să mă rușinez, ci un semn al înțelepciunii acumulate și al poveștilor care m-au format. La 62 de ani, mă simt mai autentică și mai conectată cu mine însămi decât oricând.
Viața acum, are o cu totul altă dimensiune decât o avea în tinerețe. Dacă atunci eram concentrată pe visuri mărețe, pe construcția unei cariere sau a unei familii, acum îmi doresc lucruri care par mai simple, dar care au o greutate infinit mai mare. Îmi doresc liniște sufletească, sănătate și timp de calitate alături de cei dragi. La această vârstă, prioritățile s-au schimbat: nu mai caut succese zgomotoase, ci momente de autentică bucurie, pace interioară și înțelepciune.
Cea mai mare dorință este, fără îndoială, sănătatea. Înțeleg acum mai bine ca oricând că nimic din ce realizăm nu poate fi cu adevărat valoros dacă nu ne simțim bine în propriul corp. Sănătatea nu este doar o stare fizică, ci și una mentală și emoțională. De aceea, mă concentrez pe grija față de mine însămi, dar și pe un echilibru emoțional, care să mă ajute să îmi trăiesc anii cu demnitate
Privind în urmă, sunt recunoscătoare pentru fiecare experiență trăită, fie că a fost frumoasă sau dureroasă, pentru că fiecare a contribuit la ceea ce sunt astăzi. Am învățat să apreciez micile bucurii, să fiu recunoscătoare pentru oamenii pe care îi am lângă mine și pentru darurile pe care viața mi le oferă în fiecare zi.

La spectacolul omagial dedicat scriitorului și cantautorului MANEA AGHEANA care a avut loc pe 3 august, 2024, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” am evocat această personalitate și am prezentat cartea „Iubire infinită” scrisă de Frusina Agheană și dedicată soțului dumneaei.

Manea Agheană a fost colegul meu de la cenaclul „Alexandru Sihleanu” din Râmnicu Sărat. El face parte dintre acele ființe ce au apariții de meteorit în viețile noastre. Ele vin să ne lase aura lor de frumusețe, strălucire, bunătate și iubire din care ne luăm și noi bucuria de a trăi frumos alături de ei. Manea Agheană „un om între oameni” revărsa din prealinul lui sufletesc celorlați și ne încânta cu vocea lui minunată.

Impresionată de povestea de dragoste a colegului meu cu Frusina, soția lui, am scris „Cartea sufletlui meu” și am lansat-o la cenaclul „Alexandru Aihleanu” din cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”. Ea este un elogiu adus iubirii profunde ce trece dincolo de spațiu și de timp. Aceasta este o carte a luminii, a bucuriei de viață, a dragostei împărtășite, spre deosebire de „Iubire infinită” care este o carte a lacrimilor. L-am încurajat pe colegul meu să scrie și l-am ajutat să publice în 2020 cartea „Epigrame” care îi pune în valoare talentul, fiind o critică ascuțită la adresa societății.

Pe donmul Manea Agheană l-am ajutat să pătrundă în medii culturale din țară unde a fost foarte apreciat pentru calitățile sale muzicale excepționale. Când pierzi un prieten drag plecat în stele în toamna anului 2020 șimți că se stinge o lumină în univers. Dar noi nu îl vom uita, îi vom păstra în inima noastră, îi vom omagia an de an, că știm că el ne privește din cer. Fie ca amintirea li să dăinuie veșnic și să ne aducă lumina de altădată în suflete!

Am intitulat prezentarea cărții „Iubire infinită” a doamnei Frusina Agheană „O iubire fără sfărșit transpusă în poezie” căci m-a impresionat până la lacrimi. Când cineva își pune tot sufletul în creații poetice, ne întrebăm ce resorturi interioare au făcut să apară poeme care ne impresionează, ne fac să rezonăm cu trăirile autorului/autoarei.

V-ați întrebat vreodată cât costă fericirea?
Fericirea, un concept atât de simplu și totuși atât de complex, este adesea înțeleasă și apreciată de noi abia după ce am trecut prin multe experiențe de viață. Într-o lume în care materialismul și goana după succes sunt predominante, este foarte ușor să alunecăm pe panta iluziilor și să facem confuzii, încercând să-i punem un preț și astfel ajungem să pierdem adevărata esență a fericirii.

Deseori trebuie să trăim o jumătate de viață ca să realizăm că nu-i nimic mai important pe lume decât sănătatea și iubirea, cele mai mari comori care te fac cu adevărat bogat. Alergăm după bunuri materiale care în final nu ne aduc fericirea, ne creează un confort într-adevăr dar nu fericire. Să nu confundăm confortul cu fericirea. Vom întâlni oameni care trăiesc în confort deplin, în palate luxoase și care sunt extrem de nefericiți, iar la polul opus, familii numeroase care trăiesc într-o căsuță mică și unde fericirea le dansează în suflet.

În tinerețe, suntem mânați de ambiție și curaj, avem putere și energie, luptăm ca să acumulăm cât mai mult crezând că odată cu acestea vom acumula și fericirea. Căutăm fericirea în obiecte, ne amăgim crezând că obținându-le vom fi fericiți ca să realizăm mai apoi că fericirea adevărată se află de fapt în sufletele cu care interacționăm, în oamenii care ne dau și cărora le dăm iubire, în lucrurile simple, în gesturile făcute din inimă, în natura care ne încântă ciclic cu splendorile sale, în zâmbetul razelor de soare care ne mângâie diminețile, în cuvintele frumoase și încurajările pe care le primim.

De fapt, ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți... dar, deseori aflăm toate acestea doar după ce-am alergat în maratonul vieții. Această descoperire vine adesea odată cu maturitatea, când începem să vedem viața printr-o lentilă mai clară, eliberată de iluziile tinereții. Atunci începem să apreciem micile bucurii ale vieții, să valorificăm momentele de liniște și să recunoaștem valoarea relațiilor autentice.

Fericirea nu se găsește în lucruri materiale, ci în experiențele care ne hrănesc sufletul, în râsul copiilor, în îmbrățișările celor dragi, în liniștea unei seri petrecute în natură. Găsim fericirea în acele momente de conexiune profundă cu ceilalți, când simțim că suntem înțeleși și acceptați pentru ceea ce suntem cu adevărat. Dar fericirea adevărată nu vine singură, nu este garantată în mod automat, ea vine atunci când o cauți, când o inviți în viața și în inima ta, atunci când ai suficientă înțelepciune ca să știi să o primești și să o păstrezi.

„Viața este un Dar divin, viața este o fericire,
fiece clipă liberă poate fi trăită cu demnitate!”
(F.M. Dostoievscki)

Artur Gabriel Silvestri a fost hărăzit de Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Sa, Fecioara Maria – Vlaherna – Carpatina să fie un Fiu ales, jertfitor al Bisericii străbune, Ocrotitor și Păzitor al Panteonului național, Călăuzitor de generații și un Ctitor al Frumuseții spiritului valah. Fiu și „Părinte” al ROMÂNIEI TAINICE, pe care a urzit-o cu voia Domnului Hristos și cu milosârda ocrotire a Maicii Domnului, Artur Gabriel Silvestri și-a asumat dintru început Destistinul său întru Destinul Neamului, cu tot ce se implică prin har, vocație, slujire și misiune.

CTITORUL este ales de Dumnezeu din Seminția Sa binecuvântată pentru a-și zidi Opera sa, în care să se oglindească sublim Sfânta Treime, Fecioara Maria, Neamul, Patria, Națiunea, ipostaza prezentă a poporului dreptmăritor creștin și evident Icoana ctitorului. Ctitorul Artur Gabriel Silvestri a urcat piscul marilor Înaintași ai geniului, ai profetismului Zamolxian și Hristic, descoperind frumoasele și sacrele valori ale Neamului, în întreaga lor țesătură de brocart, cu rafinata broderie de aur și argint a esenței, a continuității și-a dăinuirii. Neamul primordial al Seminției pelasgo-trace aleasă de Atotcreatorul Cosmosului, avea să odrăslească întâi Daciei Mari, apoi omenirii pe cei mai luminați Fii – Profeți, Genii din toate domeniile: Zamolxe, Apollo, Orfeu, Homer, Pitagora, Deceneu, Ioachim și Ana, Fecioara Maria, Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, Iisus Hristos, Scriitori creștini și mari Sfinți Părinți.

Marele Ctitor al Literaturii religioase Artur Gabriel Silvestri – Fondatorul Școlii de creație creștină (al cărui Discipol sunt) și-a tras seva din Izvorul curat, limpede, sacru, nesecat al Tradiției milenare precreștine - Zamolxiene și creștine - Hristice, cercetând fără odihnă, fără răgaz, cu har, cu îndârjire și luminare monahicească, de esență, cantitativ și calitativ, precum: Prinții Cărturari Petru Cercel, Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mitropoliții Antim Ivireanul, Varlaam, Andrei Baron de Șaguna, Irineu Mihălcescu, Antonie Plămădeală, Nicolae Densușianu, Mihail Eminescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Dan Botta, Ioan Ianolide, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ioan Ianolide, Pantelimon Vizirescu au luminat drumul pe care a mers Maestrul.