(Poem însoțit de tabloul în ulei „Junele Eminescu în pădurea de la Ipotești”,
pictat de autorul poemului)
Motto:
„Ai apărut din senin ca un meteor orbitor printre licurici
Și printre câteva flăcări curate, fierbinți
ale geniului etniei noastre,
printre poeți ce-au scris „o limbă ca un fagure de miere” .
Ai rămas de atunci deasupra tuturor
un „fulger lung încremenit”,
luminând cerul furtunos al existenței valahe.
Ai devenit mai apoi Luceafăr
al suferintelor neamului nostru peren,
strălucind peste toate literele de aur
și peste toată istoria plaiurilor daco-romane,
„de la Nistru pân’ la Tisa…”
Și, iată, ai ajuns
Univers al Poeziei eterne și vii!
Orice-am cuvânta
Și orice-am scrie,
Orice-am cânta
Și orice-am plânge,
Prin Tine respirăm și visăm!
Prin Tine plutim și trăim noi aici,
toți Românii!
De la Tine-am învățat
„a turna în formă nouă
limba veche și-nteleaptă”,
Noi, moștenitorii de drept
ai „cuvântului ce exprimă adevărul”,
ai filelor de aur și cristal ce le-ai lăsat în urmă.
Cu ele ne-ai îmbogățit și sufletul, și țara,
căci suntem, prin Tine, mai bogați
decât toti miliardarii pământului;
mai mari, mai puternici și mai nemuritori ca oricând,
numindu-ne de-a pururi, cu mândrie,
nobilii Fii de Luceafăr
de pe Piciorul de Plai Mioritic,
Numindu-ne de-a pururi cu mândrie
Fiii tăi de lumină,
răspândiți pe Gura cea Mare de Rai,
întinsă din Carpați și pân’ la Marea cea Mare,
Părinte al nostru întru Nemurire,
M i h a i E m i n e s c u !
***
