Cu ceva timp în urmă, răsfoind câteva cărți din bibliotecă, atenția mi-a fost atrasă de autograful lui Mircea Eliade aflat pe volumul „De Zalmoxis à Gengis-Khan”: „Dnei Rica Botez, impresionantă capacitate germinativă, cu nebănuite energii, posibilități și elanuri reținute, omagiul lui Mircea Eliade. 25-XII-1970, Paris”. Cartea, o sinteză pe tema miturilor geto-dacice şi a capodoperelor folclorului românesc, apăruse în cursul aceluiași an, la editura pariziană „Payot” și fusese foarte bine primită de critica de specialitate.

Când și unde am cumpărat-o, nu îmi amintesc cu precizie. Dețin în biblioteca personală o serie de cărți cu autografe cumpărate din perioada în care mi-am desfășurat activitatea la Paris, de la celebrii anticari de pe malul Senei, așa numiții buchiniști, dar pe multe altele am reușit să le achiziționez de-a lungul timpului de la diverși anticari din București sau din țară. Însă nu asupra acestui aspect vreau să insist în continuare, ci pe acela de a afla cine este respectiva doamnă și ce loc ocupă în biografia lui Mircea Eliade.

Astăzi, în plină eră a tehnologiei, când vrem să aflăm ceva, cel mai la îndemână ne este internetul. Așa că primele căutări le-am demarat pe internet care, însă, s-a dovedit a nu fi prea darnic. Puținele date găsite m-au condus la câteva articole și publicații, și bineînțeles, la unele din scrierile de tinerețe ale lui Eliade. Puse cap la cap, acestea alcătuiesc o captivantă poveste de dragoste care, până la urmă, s-a dovedit a fi fost prima mare dragoste a viitorului istoric al religiilor.

Rica (Profira) Botez, enigmatica R. de mai târziu, s-a născut la 25 iulie 1904, în satul Preajba, comuna Poeni, județul Teleorman. A urmat școala primară în satul natal, continuată apoi la Giurgiu și la Liceul „Carmen Sylva” din București. În 1928 a absolvit Facultatea de litere, și-a luat licența în istorie și filozofie, fiind apoi numită profesoară de limba română la Gimnaziul „Pătraşcu cel Bun” din Strehaia. A mai profesat o scurtă perioadă la Balcic și Constanța, după care s-a căsătorit cu un ofițer de marină. A divorțat de acesta în 1935 și după doi ani se va recăsători cu medicul Sergiu Stoicescu, cu care va avea un copil, Călin-Sergiu. S-a stins din viață la 30 iunie 2003, la București.

Limba Engleză. Legaturi cu Franceza și Latina:
Vocabular, Rădăcini, Curiozități
English links to French and Latin: Vocabulary, Roots, Curiosities

SUMMARY: Each person who learns English during their adult years, encounters certain difficulties. Those difficulties could be mitigated by their previous linguistic knowledge and by personal abilities. An important part of any language si its vocabulary. English is the richest language in the world and although it is Germanic in its origin, most of its lexicon have Latin and French roots. Thus, speakers of any romance-root languaes have a real advantage in recongnizing and learning English words. In addition, an important segment of the modern English vocabulary, especially in the medico-scientific domain, comes from Greeek roots; so, a little Greek can help a lot. As a native Romanian who speaks French and knows intermediate German and a little Latin I have encountered a numer of problems learning English. Consequently, I came to some conclusions that might help others in the process of learning English.

SUMAR: Fiecare persoană care învaţă limba engleză la maturitate întâmpina anumite greutăţi atenuate de cunoştinţe anterioare şi înclinaţii proprii. De cele mai multe ori, cunoştinţele lingvistice anterioare te ajută deşi uneori îţi pot crea confuzii. Multe neologisme englezeşti sunt de provenienţă Latină, ceace facilitează înţelegerea lor de către vorbitorii de limbi romanice. În ce priveşte cuvintele de origine franceză, de multe ori acestea se pronunţă diferit decât în franceză. Limba engleză are totodată un număr apreciabil de cuvinte de origine greacă; cuvinte prezente în toate limbile europene moderne. Din toate aceste motive, românii şi vorbitorii de limbi romanice sunt avantajaţi la însuşirea limbii engleze. Redau în paginile următoare o seamă de observaţii personale care i-ar putea ajuta pe cei care studiază limba engleză. Precizez că pe lângă dificultăţile generale, unele dificultăţi sunt în mod curios personale şi fiecare trebuie să le identifice singur.

La invitaţia domnului Roca, am păşit într-un teritoriu straniu. Să-l numesc, din întâmplare, colocviu… adică eu fiind studentul şi cititorul nevăzut profesorul, oriunde şi oricine ar fi? Nu e nici pe departe o „răutate”, nu! Veţi vedea şi de ce.

Fiind vorba de eseurile în care încerc să explic cine sunt, pe unde am studiat, când am început să scriu şi ce rezultate au avut lucrările mele, experienţe, premii şi aşa mai departe, am decis că nu e cazul să o fac! Şi nu e rebeliune ori falsă modestie, nu sunt un om dificil, probabil numai un „Gigi contra” din când în când încercând să deschid cutiuţa fandoselilor, după observaţiile „nevinovatei” mele soţii!

În schimb (şi ca să vă îmbunez!) vă propun o meditaţie, un moment. E un respiro sufletesc din a cărui intimitate sunetul vântului, acea adiere mistică a vremurilor, ne întreabă discret, „ab initio”, cine suntem, de unde venim, încotro ne ducem şi asta măcar că nu vom putea şti niciodată precis de unde vin şi unde se duc… vântul, adierea vremurilor!

Îmi vin în minte chiar acum „icoanele“ zugrăvite de Eminescu, „brodate în fir de aur”, vânturile, valurile; oare le cunoaştem, le-am cunoscut vreodată cu adevărat? Deşi pare că înclin spre existenţialism (s-ar putea), ţintesc de fapt în cu totul altă direcţie!

Aceste observaţii prealabile mă ajută să-mi focalizez patosul asupra unei singure întrebări: de ce scriu? Păi, hai să vedem de ce!

În luna martie, în Canada, zăpada încă acoperă pământul luat în stăpânire ca în plină iarna, dar ea nu poate acoperi şi starea de spirit izvorâtă din tainiţele firii, acolo unde se pregăteşte o nouă viaţă a lumii vegetale şi nici dorul de tumultoasele primăveri ale tinereţelor mele din România.

Orice înfătişare ar avea luna martie, cu zăpadă sau fără, ea rămâne una dintre cele mai îndrăgite luni ale anului, în primul rând ca o lună a promisiunilor de mari frumuseţi ale lumii înconjurătoare şi ale trăirilor noastre. Martie ne zâmbeşte chiar din prima zi cu mărţişorul în care se împletesc prin simbolul şnurului, albul purităţii, cu roşul, simbolul dragostei pâna la jertfă. Bătrânii noştri au mai numit aceasta lună şi Mărţisor. Urmează apoi zilele Babei prin care încercăm să întrezărim cum ni se vor împlini dorinţele în acest an. Dar, cea mai minunată zi a acestei luni, rămâne 8 Martie. E ziua în care tumultul florilor se asociază cu chipul femeii, al candorii şi misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, închinat bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viaţa şi care trezesc în noi gânduri şi sentimente ce ne înalţă într-o altă ordine, cea a curăţeniei şi sfinteniei sufleteşti.

Imaginea femeii se contopeşte adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blândă şi bună, plină de căldură a femeii înzestrată de Dumnezeu cu căldura iubirii. Ea este împlinirea în viaţă prin iubire şi dăruire. Fiecare femeie poartă în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodată. Dăruind, femeia este şi ea însetată de gesturi de tandreţe şi de mângaieri izvorâte din dragoste, esenţa vietii de familie şi fără de care viaţa nu ar mai avea niciun farmec.

Luna martie, ca şi celelalte surori cu care întruchipează primăvara, aprilie şi mai, este o lună închinată iubirii şi al altor multe vibrante trăiri. In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blândă, mai caldă nu se poate să nu ne poarte prin lumea de miracole ale copilăriei ce-o purtăm cu noi. Ne îmbrânceşte în zona de viaţă când ne sfârâiau călcâiele alergând după gândăcei să-i prindem şi să-i facem avioane, când descântam gărgăriţele cu darul de a prevesti viitorul fetelor, când ne jucam cu mieluşeii şi ascultam fascinaţi cucul din vârful nucului, numărând anii pe care îi avem de trăit. Lumina asta caldă ne trimite cu gândul la casa părintească sau cea a bunicilor peste care se împrăştia generoasă în fiecare răsărit de soare în cântatul de ziuă al cocoşilor. Se strecoară ca prin vis gânduri şi înfiorări, fără să ştim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile şi ştevia abia răsărite pe lângă gardul din fundul grădinii, parcă simţim iarăşi mireazma văzduhului răspândită de horbota florilor , mirosul de curăţenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podeţele, parcă vedem curtea plină de mişcare, de zumzet de albine, de cotcodăcitul păsărilor.