Distinși cititori!
Îndrăznesc să vă trimit o lucrare a câștigătoarei premiului I la concursul național italian „Lingua Madre" din Torino, Salonul Internațional de Carte , 14-16 mai 2026, Andreea Paula Danilescu. Dintre 5000 de lucrări prezentate cea a Andreei a fost cea mai apreciata de comisia națională a concursului. Va trimit o prezentare a Andreei și a lucrării premiate în limbile italiană, română și engleză. Andreea este soția poetului italian Antonio Ziccarelli.
Cu stima,
prof.ing. Olimpia Dobre Amore
project manager UE acreditat la Bruxelles
***
Andreea Paula Danilescu
MOTHERS' WOUNDS, CHILDREN'S SCARS - award-winning work at the "Lingua Madre" competition at the Turin International Book Fair, 2026
[Romania]
Alina, 40 years old
Bucharest - Milan (June 2024)
Alina embodies the "middle generation": that second generation born in the ashes of post-communist Romania, uprooted from her homeland at the age of nine and then reborn in Milan, where she built her entire life. She was an uprooted child, but saved. Unlike her peers, children who grew up "with a key around their necks", left alone with their fragile grandparents while their parents followed the West, Alina never experienced abandonment. However, her return to Bucharest in 2023 reveals a choice that condemns the cycle of return: she forces her son, Luca, to experience a new uprooting, a reverse exile, the same fate as her. Driven by a personal crisis and the painful cry of her sick mother, her return is a forced journey in which Alina, suspended between two cities and two languages, desperately tries to reconnect with her roots for herself and her children. As the past and present collide, Alina faces her own heartbreaking moral conflict. This is how she tells me:
“I was born in Bucharest, but the Romania I remember from childhood is that of the 1990s: queues for bread, power outages at 8 p.m., my mother returning home with empty shopping bags and red eyes. One day in 1993, she closed her suitcase, took my hand - I was nine years old - and said: “Enough, my daughter, with this destroyed country, let's go to Italy, there's work there.” We left by bus, thirty-six hours, I was throwing up on the seat. In Milan, all that awaited us was a rented room in Quarto Oggiaro and a night shift cleaning offices.
After an initial period in which I regained my language skills, I attended all of high school and, later, all of art school, in Italian, with the Romanian language in my mind that was slowly falling asleep in my mouth. When someone asks me where I’m from, I say “from Milan,” because it’s the truest truth I have.
When I got off the plane at Otopeni, in June 2023, I was pulling a gigantic stroller with one hand and holding Luca with the other. He was eleven years old, his backpack too big for his back, his eyes wide open to everything. Milan was already far away, but not far enough. I could still smell the Naviglio in the evening, the coffee from the bar downstairs, the sound of tram 14 waking me up at 6:10 sharp. Here, however, the smells were unrecognizable, apart from the smog identical to that of Milan:
I could smell the warm earth and the aroma of lime blossoms falling on the sidewalks. I bought a bouquet of roses from a nearby florist and held it tightly in my trembling hands the entire taxi ride to my mother, Floria’s house.
At home, on the dining room table, the flowers are always there. White, yellow, red. I change them every three days. It’s the first thing I do when I come in: I take out the wilted ones and fill the vase. My mother laughs: “Alina, you look like a bride waiting for her husband.” Maybe so. I wait to understand who I have become and if I am in the right place.
And her usual phrase: “Enough, my daughter, with this country, I am going home. Life, now, is there.” I laughed, saying that I would never be able to leave my home in Milan, the fruit of years of immense sacrifice. Milan was my city, not only did I speak Italian better than the Italians, but even my Milanese dialect was better than Romanian. I worked from home, made videos, earned money in euros, Luca went to school on Via Gattamelata, had friends, the football coach who called him “our little Adrian Mutu”. Then my mother got sick, not seriously, but enough to make her voice tremble on the phone: “Come, Alina. Just for a little while.”
That “just for a little while” became home. It was a difficult time; my marriage was in crisis, and my work was also affected... (Alina is clearly uncomfortable at this point and pauses. I press her to talk about her ex-husband, but she hesitates and changes the subject.)
You know, the bureaucracy was the first sudden blow. We arrived in Romania in June, Luca was supposed to start the fifth grade in September. The problem was that, in the Romanian system, primary school only lasts four years, and what would have been his fifth grade already corresponded to the first year of Italian gymnasium - a difference in curriculum and age that immediately put us in difficulty. I, who in Italy could fill out online forms in two minutes, found myself here sending emails to which no one replied. I went to school and after hours of waiting, they kicked me out, telling me to fill out this and that, get documents and translations, and then come back. I even contacted the School Inspectorate: absolute silence. Just a phone number that rang without an answer. Pure panic.
I took Luca’s documents - reports, certificates - to a certified translator. He gave me a price:
1795 lei for the whole package. He said: “Ma’am, it’s better to translate everything, just in case”.
Second translator: 990 lei, same story. I paid. I spent money I didn’t have, because in the meantime, my work as a digital creator had almost stopped: obviously, sponsors want stories with the Eiffel Tower or the Duomo, not the Palace of Parliament. Bucharest is beautiful, but no one seems to care.
On the first day of school, I learned from another mother — she came back from Germany, not from Monza as I thought, since she spoke excellent Italian— that Italian documents did not require
translation. The grade book was enough, 50 lei per page for a certified copy. No legalization, no apostille. The Ministry's website clearly states: Italy, Germany, France, Spain... languages into which documents do not need to be translated. She had asked at the consulate in Germany, but I hadn't even thought about it, which is why she knew and I didn't. Translators? I think they know very well, but if I tell you, I lose the client. It's a little business of uncertainty, and those of us who return are perfect prey.
Anyway, the school bureaucracy was a nightmare, but in the end they were reasonable. Luca, for his age, immediately entered the gymnasium, in the first year. However, since he finished primary school in Romania a year earlier than in Italy, they asked him to do a Personalised Study Plan
(PSP). Basically, he had to study a little harder to catch up on the things he was missing from the Italian curriculum. It was a sacrifice for everyone, extra time spent studying and a private tutor that wasn’t cheap, but at least Luca didn’t lose a year and stayed among his peers. This is the Romania that welcomes you when you return: a labyrinth where every door seems closed and, in the end, you discover that it was only ajar, but you got there with broken nails and a lighter wallet. I myself speak Romanian full of holes. I still make the same mistakes as a child: I say “masa” instead of “ masă”, with the wrong accent, I write “scusa” instead of “scuse” and then I apologize (Laughs happily).
I am that middle generation: born here, raised there, with an Italian diploma in my pocket and the feeling of not really belonging anywhere. Luca is exactly like me, but he is eleven years old and he learns quickly. Sport saved him: swimming three times a week, football with the FCSB junior team.
Liviu - my new partner, we have been together for almost a year, the one who drives a red Alfa Giulia car like crazy and has dreamed of Italy for thirty years without ever having lived there - takes him to the stadium. When Steaua scores, Luca shouts in Romanian without thinking. It was the first moment when I thought: "Maybe we can do it". Liviu works for a company that transports Italian sofas made in Romania. I don't remember if in Mediaș or Baia Mare. Pure irony: the most beautiful sofas in Italy are made by Romanians, then they bring them back by truck. He laughs: "See, Alina? We go and come back, we always have one foot in Italy and one in Romania." - that's what Liviu tells me.
He's madly in love with Milan, maybe more than me. He learned Italian by watching Inspector Montalbano, which is why he sometimes says words in Sicilian dialect in Milan and is surprised that I don't understand him! (He laughs for a moment, but then his face darkens and becomes serious again.)
When I told my ex-husband that I was coming back, without thinking, the first thing he said to me was: "But the child, you can't take it!" He's a rich man; he sued me, but he couldn't get it from me. But things turned out differently with the apartment; I lost! (I ask if her ex-husband was Italian and how he lost ownership of the apartment, but You know, Liviu and I rented a big apartment in Titan — as soon as we found out we were expecting a daughter with him, Elena — with a balcony, flowers, and just a few steps from the Romanian Orthodox church where Luca is an altar boy on Sundays. He wears the sticharion, the white and gold tunic, far too long for him, and smiles every time he stumbles over it. Elena, the little one, is almost two years old and has hair the color of July wheat, beautiful like her grandmother's when she was little. When she laughs, it's as if the whole world stops. Nostalgia comes in waves. Sometimes I open TikTok and see my old videos filmed on the roof of my house in Milan, the sunset behind the skyscrapers of Porta Nuova, and I can't breathe. I miss walking without anyone recognizing me, stopping me and telling me they would like to make a video for a new place or a product to promote, and taking the metro without having to explain who I am as soon as I open my mouth in my ridiculous Romanian.
Everyone here asks me: “Where did you come from?”, “How long were you gone?”, “And why did you come back?” I always answer the same thing: “Because it was time.” But that’s not the whole truth. The truth is that I felt Luca growing away from his roots and I was afraid that one day he would ask me why I didn’t give him the chance to be with the grandmother he adored. Then there’s the other truth: my mother growing old alone, after all the sacrifices she always made for me. And another truth is that although Milan gave me everything - art school, work, friends, a failed marriage, but also a wonderful son - I never felt completely at home. Here, however, even if I still stumble over words, even if I get annoyed by the slowness of this country, I feel that my blood recognizes the smell of the street. The other day I was at Obor Market. There was an old man selling enormous, red, fragrant tomatoes. I asked him the price, he looked at me and said: "For you, my dear, who are at home, 8 lei per kilo." I had said nothing to him. He had understood from my half-Italian accent, from the way I held Elena in my arms, pressed to my chest. I cried there, among the tomatoes. I don't know why. (She cries even as she tells the story, then takes a deep breath, wipes her tears with a handkerchief and continues.)
After almost two years, Luca speaks Romanian almost better than I do now. Elena says “mami” with a long “i” in Romanian. Liviu comes back in the evening, parks the Alfa romeo car in front of my house, kisses me on the forehead and asks me: “How was our Italy in Romania today?” I laugh, prepare him a pasta dish with garlic, oil and chili peppers — the only thing I know how to do well — and tell him it’s better than yesterday. I don’t know if we’ll stay in Romania forever. Maybe one day we’ll leave again. But for the first time in many years, when I close the door of my house in the evening, I no longer feel like I’m traveling. I feel like I’ve arrived.”
***
ANDREEA PAULA DANILESCU
“Growing up between two worlds is not a loss, but an extraordinary source of wealth. I am preciously Italian, but a proud keeper of my origins."
Born in ROMANIA, Baia-Mare, 10/01/1994, with Romanian and Italian nationality.
Email:
Sito web: www.andreeadanilescu.it
LinkedIn: www.linkedin.com/in/andreea-paula-danilescu-a85b6b27
EDUCATION AND TRAINING
[19/07/2018 ] LM 81 - Master's Degree in Cooperation and Development Sciences
University of Calabria
L 37 – Degree in Economic and Social Disciplines for Cooperation and Development
University of Calabria
OTHER STUDY AND RESEARCH ACTIVITIES
[ 2018 ] Quantitative research as part of the “Socialmente” project (conducted together with a research group from the Department of Political and Social Sciences of the University of Calabria).
[ 2018 ] Qualitative research as part of the “Diversity Media Awards” project (conducted together with a research group from the Department of Political and Social Sciences of the University of Calabria).
Quantitative research as part of the “A Village to Grow” project (conducted together with a research group from the Department of Political and Social Sciences of the University of Calabria)
CONFERENCES AND SEMINARS
[ 05/16/2025 ] Speaker and author at the book presentation "The Remittances in the Coat. Stories of
Romanians in Italy)- Turin - XXXVII Edition of the International Book Fair
[ 12/09/2024 ] Speaker at the closing conference of the "EDUCAMEDIAMOCI" project - Museum of the Present - Rende (CS)
[ 08/20/2024 ] Speaker at the conference "ROMANIA-ITALY, THERE AND RETURN?" - Council Chamber of the City Hall - Castrovillari (CS)
[ 04/2018 ] Speaker at the conference "It's never too late" in collaboration with Auser and the University of Calabria Museum of the Present Rende
PUBLICATIONS
[ 2025 ] “Remittances in the coat”. Stories of Romanians in Italy with a preface by Vittorio Cappelli- Reference: ISBN 978-88-97908-76-0
Publisher: Rediviva Milano
[ 2024 ] What is Mentoring? For an increasingly equitable and inclusive academic world
Reference: QUARTERLY MAGAZINE - NUMBER 8 -YEAR 3 - JULY 2024 -PAGES 4-5-Published in themagazine "Orientation for school, university and work", by ASNOR, the National-Association of Career Guidance Providers.
[ 2024 ] Report EDUCAMEDIAMOCI Connected, social and surfing generations: potential and risks
Authors: AndreeaPaula Danilescu, FrancaGarreffa,GiovanniPassarelli, SilviaSivini
[ 2024 ]MENTORING FOR A MORE EQUITABLE AND INCLUSIVE ACADEMIC WORLD: THE CASE OF THE DEPARTMENT OF POLITICAL AND SOCIAL SCIENCES AT THE UNIVERSITY OF CALABRIA
Atlas of Best Practices for Sustainable Work - Future of Workers Observatory - Brodolini Foundations
“Alina's story, the story of many- awarded at the “ Lingua Madre” international contest from Book Fair from Turin, Italy 14-18 May.
This victory has provided incredible exposure to issues that have been close to my heart for over ten years, first as a writer and mentor, and now also academically through my PhD.
I am infinitely grateful for the media attention this story has received. Bringing the voices of second generations to prominent spaces has been an immense honor. Over the past few days, I have had the privilege of recounting this journey:
On the radio, interviewed by Spaziolibero on Radio Rai 2 and Radio Torino International;
On television, a guest on Spaziolibero on Rai 3;
Beyond Italy's borders, with an invitation to the program Romani în lume on TVR International, to speak directly to the heart of the Romanian community around the world.
To national newspapers such as Il Corriere di Torino and ilQuotidiano, and to diaspora newspapers such as Jurnalit.
This tale is based on a true story. Writing about Alina was like reopening a scar I thought had healed, only to discover it was precious. Alina embodies the "middle generation": returned from post-communist Romania as a child, raised in Milan, and then returned to Bucharest for the love of an aging mother. A "reverse exile" that today also forces her son, Luca, to renegotiate his belonging between his support for Steaua and his nostalgia for the trams of Milan.
Through her words, I wanted to convey the paradox of us, children of the diaspora, who have become transnational citizens, capable of feeling at home anywhere yet perpetually suspended on the threshold of two worlds. And in the end, just like Alina, who finds her balance by preparing a pasta dish with garlic, oil, and chili pepper in her kitchen in Bucharest, I realized that we don't have to choose. We are the sum of our two worlds.
A Bridge Against Stereotypes
I dedicate this recognition to all the young people of the diaspora who, like me, bear the scars of uprootedness. To the new generations who have studied, acquired high professional skills, and who every day enrich the countries in which they live, overcoming old stereotypes with dignity and culture.
My daily commitment—in university classrooms and through the pages of my writing—continues from here: in giving voice to those who walk the world with one foot in Italy and one in Romania, proud to no longer be in transit, but finally arrived.
Heartfelt thanks to those who read, to those who listened, and to those who continue to walk alongside me.”
A meeting that feels like home
“There's one last, precious piece that completes this wonderful Turin mosaic. A profound, family-like thank you goes to Carmelo and Olimpia. The days of the Salone wouldn't have been the same without them. This wonderful Italian-Romanian couple opened the doors of their lives to Antonio and me with a rare and moving welcome.
Sitting down with them at the table was like witnessing the perfect meeting of two generations: us young people, with our journeys yet to be written and the adrenaline of dreams in our pockets, and them, guardians of a gentle wisdom, of those who have lived life lovingly and melding two cultures in a single heartbeat. Carmelo and Olimpia are the living embodiment of that bridge I write about in my stories. Their reassuring presence and their sincere friendship were, for Antonio and me, the sweetest refuge. It is the most unexpected and precious prize we have brought home.”
*
ANDREEA PAULA DANILESCU
„A crește între două lumi nu este o pierdere, ci o sursă extraordinară de bogăție. Sunt italiana prețioasa, dar o păstrătoare mândra ale originilor mele.”
Născuta în ROMÂNIA, Baia-Mare, 10.01.1994, cu naționalitate română și italiană.
Email:
Sito web: www.andreeadanilescu.it
LinkedIn: www.linkedin.com/in/andreea-paula-danilescu-a85b6b27
EDUCAȚIE ȘI FORMARE
[19/07/2018] LM 81 - Master în Științe ale Cooperării și Dezvoltării Universitatea din Calabria
L 37 – Master în Discipline Economice și Sociale pentru Cooperare și Dezvoltare Universitatea din Calabria
ALTE ACTIVITĂȚI DE STUDIU ȘI CERCETARE
[ 2018] Cercetare cantitativă în cadrul proiectului „Sociamente” (realizat împreună cu un grup de cercetare din cadrul Departamentului de Științe Politice și Sociale al Universității din Calabria).
[ 2018] Cercetare calitativă în cadrul proiectului „Diversity Media Awards” (realizat împreună cu un grup de cercetare din cadrul Departamentului de Științe Politice și Sociale al Universității din Calabria).
Cercetare cantitativă în cadrul proiectului „Un sat care să crească” (realizat împreună cu un grup de cercetare din cadrul Departamentului de Științe Politice și Sociale al Universității din Calabria)
CONFERINȚE ȘI SEMINARII
[16/05/2025] Vorbitor si autor la prezentarea cărții „Remitențele din haină. Povești ale românilor din Italia)- Torino - Ediția a XXXVII-a a Târgului Internațional de Carte
[09/12/2024] Vorbitor la conferința de închidere a proiectului „EDUCAMEDIAMOCI” - Muzeul Prezentului - Rende (CS)
[20/08/2024] Vorbitor la conferința „ROMÂNIA-ITALIA, ACOLO ȘI ÎNAPOI?” - Sala de Consiliu a Primăriei - Castrovillari (CS)
[04/2018] Vorbitor la conferința „Nu e niciodată prea târziu” în colaborare cu Auser și Muzeul Prezentului Universității din Calabria Rende
[16/05/2025] Vorbitor la prezentarea cărții „Remitențele în haină”. „Remitențele în haină. Povești ale românilor din Italia” - Torino - Ediția a XXXVII-a a Târgului Internațional de Carte
[ 20/08/2024 ]Cercetare cantitativă în cadrul proiectului „Un sat care să crească” (realizat împreună cu un grup de cercetare din cadrul Departamentului de Științe Politice și Sociale al Universității din Calabria).
Vorbitor la conferința de închidere a proiectului „EDUCAMEDIAMOCI” - Muzeul Prezentului - Rende (Vorbitor CS la conferința „ROMÂNIA-ITALIA”)
PUBLICAȚII
[ 2025 ] „Remitențele în haină”. Povești ale românilor din Italia cu o prefață de Vittorio Cappelli - Referință: ISBN 978-88-97908-76-0
Editura: Rediviva Milano
[ 2024 ] Ce este mentoratul? Pentru o lume academică din ce în ce mai echitabilă și incluzivă
Referință: REVISTĂ TRIMESTRIALĂ - NUMĂRUL 8 - ANUL 3 - IULIE 2024 - PAGINI 4-5 - Publicat în revista „Orientare pentru școală, universitate și muncă”, de ASNOR, Asociația Națională a Furnizorilor de Orientare în Carieră.
[2024] Raport EDUCAMEDIAMOCI Generații conectate, sociale și de surfing: potențial și riscuri
Autori: Andreea Paula Danilescu, Franca Garreffa, Giovanni Passarelli, Silvia Sivini
[2024] MENTORAT PENTRU O LUME ACADEMICĂ MAI ECHITABILĂ ȘI INCLUZIVĂ: CAZUL DEPARTAMENTULUI DE ȘTIINȚE POLITICE ȘI SOCIALE DE LA UNIVERSITATEA DIN CALABRIA
Culegere de bune practici pentru o muncă durabilă - Observatorul Viitorului Lucrătorilor - Fundația Brodolini
Impresiile Andreei:
„Povestea Alinei, povestea multora - premiată la concursul internațional „Lingua Madre” de la Târgul de Carte de la Torino, Italia, 14-18 mai. Această victorie mi-a oferit o expunere incredibilă la probleme care mi-au fost dragi timp de peste zece ani, mai întâi ca scriitor și mentor, iar acum și din punct de vedere academic, prin intermediul doctoratului.
Sunt infinit de recunoscător pentru atenția media de care a beneficiat această poveste. Aducerea vocilor generațiilor următoare în spații importante a fost o onoare imensă. În ultimele zile, am avut privilegiul de a povesti această călătorie:
La radio, intervievat de Spaziolibero la Radio Rai 2 și Radio Torino International;
La televizor, invitat la Spaziolibero pe Rai 3;
Dincolo de granițele Italiei, cu o invitație la programul Romani în lume de pe TVR International, pentru a vorbi direct inimii comunității românești din întreaga lume.
La ziare naționale precum: Il Corriere di Torino și ilQuotidiano, și la ziare din diaspora precum Jurnalit.
Această poveste este bazată pe o întâmplare adevărată. A scrie despre Alina a fost ca și cum aș fi redeschis o cicatrice pe care o credeam vindecată, doar pentru a descoperi că era prețioasă. Alina întruchipează „generația de mijloc”: întoarsă din România postcomunistă în copilărie, crescută la Milano, apoi întoarsă la București din dragostea pentru mama sa batrana. Un „exil invers” care astăzi îl obligă și pe fiul ei, Luca, să-și renegocieze apartenența între sprijinul pentru Steaua și nostalgia pentru tramvaiele din Milano.
Prin cuvintele ei, am vrut să transmit paradoxul nostru, copiii diasporei, care am devenit cetățeni transnaționali, capabili să ne simțim ca acasă oriunde, dar totuși suspendați perpetuu în pragul a două lumi. Și, în final, la fel ca Alina, care își găsește echilibrul pregătind o mâncare de paste cu usturoi, ulei și ardei iute în bucătăria ei din București, mi-am dat seama că facem...
punte împotriva stereotipurilor
Dedic această recunoaștere tuturor tinerilor din diaspora care, la fel ca mine, poartă cicatricile dezrădăcinării. Noilor generații care au studiat, au dobândit înalte competențe profesionale și care în fiecare zi îmbogățesc țările în care trăiesc, depășind vechile stereotipuri cu demnitate și cultură.
Angajamentul meu zilnic - în sălile de clasă universitare și prin paginile scrierilor mele - continuă de aici: în a da glas celor care merg prin lume cu un picior în Italia și unul în România, mândri că nu mai sunt în tranzit, ci că au ajuns în sfârșit.
Mulțumiri din inimă celor care au citit, celor care au ascultat și celor care continuă să meargă alături de mine.”
întâlnire care te face să te simți ca acasă
“ Mai există o ultimă piesă prețioasă care completează acest minunat mozaic din Torino. Mulțumiri profunde, de familie, către Carmelo și Olimpia. Zilele Salonului nu ar fi fost la fel fără ei. Acest minunat cuplu italo-român ne-a deschis mie și lui Antonio ușile vieții lor cu o primire rară și emoționantă.
A sta cu ei la masă a fost ca și cum am fi fost martorii întâlnirii perfecte a două generații: noi, tinerii, cu călătoriile noastre încă nescrise și adrenalina viselor în buzunare, și ei, păstrători ai unei înțelepciuni blânde, ai celor care au trăit viața cu dragoste și au îmbinat două culturi într-o singură bătaie de inimă. Carmelo și Olimpia sunt întruchiparea vie a acelui pod despre care scriu în poveștile mele. Prezența lor liniștitoare și prietenia lor sinceră au fost, pentru Antonio și pentru mine, cel mai dulce refugiu. Este cel mai neașteptat și prețios premiu pe care l-am adus acasă.”
*
ANDREEA PAULA DANILESCU
“Crescere tra due mondi non è una perdita, ma una straordinaria fonte di ricchezza. Sono preziosissima italiana, ma orgogliosa custode delle mie origini.”
Nata a Baia-mare, in Romania, il 10/01/1994, con doppia cittadinanza rumena e italiana.
Email:
Sito web: www.andreeadanilescu.it
LinkedIn: www.linkedin.com/in/andreea-paula-danilescu-a85b6b27
FORMAZIONE
[19/07/2018] Laurea Magistrale in Scienze della Cooperazione e dello Sviluppo (LM 81)
Università della Calabria
Laurea Triennale in Discipline Economiche e Sociali per la Cooperazione e lo Sviluppo (L 37)
Università della Calabria
ALTRE ATTIVITÀ DI STUDIO E RICERCA
[2018] Ricerca quantitativa nell'ambito del progetto “Sociamente” (svolta in collaborazione con un gruppo di ricerca del Dipartimento di Scienze Politiche e Sociali dell'Università della Calabria).
[2018] Ricerca qualitativa nell'ambito del progetto “Diversity Media Awards” (condotta in collaborazione con un gruppo di ricerca del Dipartimento di Scienze Politiche e Sociali dell'Università della Calabria).
Ricerca quantitativa nell'ambito del progetto “Un villaggio da crescere” (condotto in collaborazione con un gruppo di ricerca del Dipartimento di Scienze Politiche e Sociali dell'Università della Calabria)
CONFERENZE E SEMINARI
[16/05/2025] Relatore e autore alla presentazione del libro “Le rimesse nel cappotto. Storie di rumeni in Italia” - Torino - XXXVII edizione del Salone Internazionale del Libro
[09/12/2024] Relatore alla conferenza di chiusura del progetto “EDUCAMEDIAMOCI” - Museo del Presente - Rende (CS)
[20/08/2024] Relatore alla conferenza “ROMANIA-ITALIA, ANDATA E RITORNO?” - Sala Consiliare del Comune - Castrovillari (CS)
[04/2018] Relatore alla conferenza “Non è mai troppo tardi” in collaborazione con Auser e l'Università della Calabria Museo del Presente Rende
[16/05/2025] ]
[ 20/08/2024 ] Relatore e autore alla presentazione del libro "Le rimesse nel cappotto". Storie di rumeni in Italia (Le rimesse nel cappotto. Storie di rumeni in Italia) - Torino - XXXVII edizione del Salone Internazionale del Libro
Ricerca quantitativa nell'ambito del progetto “Un villaggio da crescere” (condotto in collaborazione con un gruppo di ricerca del Dipartimento di Scienze Politiche e Sociali dell'Università della Calabria).
Relatore alla conferenza di chiusura del progetto “EDUCAMEDIAMOCI” - Museo del Presente - Rende (CS Relatore alla conferenza “ROMANIA-ITALIA”)
PUBBLICAZIONI
[ 2025 ] “Rimesse nel cappotto”. Storie di rumeni in Italia con prefazione di Vittorio Cappelli - Riferimento: ISBN 978-88-97908-76-0
Editore: Rediviva Milano
[ 2024 ] Che cos'è il mentoring? Per un mondo accademico sempre più equo e inclusivo
Riferimento: RIVISTA TRIMESTRALE - NUMERO 8 - ANNO 3 - LUGLIO 2024 -PAGINE 4-5- Pubblicato sulla rivista "Orientamento per la scuola, l'università e il lavoro", di ASNOR, l'Associazione Nazionale dei Consulenti di Carriera.
[2024] Report EDUCAMEDIAMOCI Generazioni connesse, social e surfiste: potenzialità e rischi
Autori: Andreea Paula Danilescu, Franca Garreffa, Giovanni Passarelli, Silvia Sivini
MENTORING PER UN MONDO ACCADEMICO PIÙ EQUO E INCLUSIVO: IL CASO DEL DIPARTIMENTO DI SCIENZE POLITICHE E SOCIALI DELL'UNIVERSITÀ DELLA CALABRIA
Atlante delle migliori pratiche per il lavoro sostenibile - Osservatorio sul futuro dei lavoratori - Fondazione Brodolini
Impressioni d’Andreea:
"La storia di Alina, la storia di molti" - premiato al concorso internazionale "Lingua Madre" della Fiera del Libro di Torino, Italia, 14-18 maggio.
Questa vittoria mi ha offerto un'incredibile visibilità su temi che mi stanno a cuore da oltre dieci anni, prima come scrittrice e mentore, e ora anche a livello accademico attraverso il mio dottorato di ricerca.
Sono infinitamente grata per l'attenzione mediatica che questa storia ha ricevuto. Portare le voci delle seconde generazioni in spazi di rilievo è stato un immenso onore. Negli ultimi giorni, ho avuto il privilegio di raccontare questo percorso:
Alla radio, intervistata da: Spaziolibero su Radio Rai 2 e Radio Torino International;
In televisione, ospite di Spaziolibero su Rai 3;
Oltre i confini italiani, con un invito al programma Romani în lume su TVR International, per parlare direttamente al cuore della comunità rumena nel mondo.
Su quotidiani nazionali come Il Corriere di Torino e il Quotidiano, e su giornali della diaspora come Jurnalit.
Questa storia è basata su una vicenda vera. Scrivere di Alina è stato come riaprire una ferita che credevo guarita, solo per scoprire che era preziosa. Alina incarna la "generazione di mezzo": tornata dalla Romania post-comunista da bambina, cresciuta a Milano, e poi tornata a Bucarest per amore di una madre anziana. Un "esilio al contrario" che oggi costringe anche suo figlio, Luca, a rinegoziare la sua appartenenza tra il tifo per la Steaua e la nostalgia per i tram di Milano.
Attraverso le sue parole, ho voluto trasmettere il paradosso di noi, figli della diaspora, diventati cittadini transnazionali, capaci di sentirsi a casa ovunque eppure perennemente sospesi sulla soglia di due mondi. E alla fine, proprio come Alina, che ritrova il suo equilibrio preparando un piatto di pasta con aglio, olio e peperoncino nella sua cucina a Bucarest, ho capito che non dobbiamo scegliere. Siamo la somma dei nostri due mondi.
Un ponte contro gli stereotipi
Dedico questo riconoscimento a tutti i giovani della diaspora che, come me, portano le cicatrici dello sradicamento. Alle nuove generazioni che hanno studiato, acquisito elevate competenze professionali e che ogni giorno arricchiscono i Paesi in cui vivono, superando vecchi stereotipi con dignità e cultura.
Il mio impegno quotidiano – nelle aule universitarie e attraverso le pagine dei miei scritti – continua da qui: dare voce a coloro che camminano per il mondo con un piede in Italia e uno in Romania, orgogliosi di non essere più di passaggio, ma finalmente arrivati.
Un sentito ringraziamento a chi ha letto, a chi ha ascoltato e a chi continua a camminare al mio fianco.”
Un incontro a casa
“ C'è un'ultima, preziosa tessera che ha completato questo meraviglioso mosaico torinese. Un profondo grazie, che sa di famiglia, va a Carmelo e Olimpia. I giorni del Salone non sarebbero rimasti gli stessi senza di loro. Questa splendida coppia italo-romena ha aperto a me e ad Antonio le porte della propria vita con un'accoglienza rara e commovente.
Sedersi con loro a tavola ha significato assistere all'incontro perfetto tra due generazione: noi giovani, con il nostro cammino ancora tutto da scrivere e l'adrenalina dei sogni in tasca, e loro, custodi di una saggezza mite, di chi la vita l'ha percorsa amando e fondendo due culture in unico battito. Carmelo e Olimpia sono l'incarnazione vivente del ponte da cui scrivo le mie storie. La loro presenza rassicurante e la loro amicizia così sincera sono state, per me e Antonio, il rifugio più dolce. È il premio più inatteso e prezioso che abbiamo riportato a casa.”