Semnalarea unei cărţi despre Exilul Românesc

În situaţia de azi, în care aproape o treime din populaţia României a părăsit ţara, se cere imperios un studiu obiectiv despre Cauzele, şi mai ales despre Consecinţele, plecărilor şi ale de-popularii ţării.

Încep cu o mărturisire. Când am ajuns în lagărul de refugiaţi de la Traiskirchen de lângă Viena în octombrie 1968 m-a impresionat diversitatea refugiaţilor şi poveştile multora dintre ei. Cele mai multe erau dramatice şi unele erau de-a dreptul șocante. Atunci m-am gândit că ar trebui scrisă o carte cu dramele multora dintre refugiaţi. Numai cine a trecut prin furcile caudine ale exilului cunoaşte iadul prin care treci înainte de a ieşi la liman. Altfel, când trebuie să lupţi în fiecare zi pentru asigurarea existenţei, nu te mai gândeşti la scris cărţi. În plus, o asemenea sarcină echivalează cu un studiu enciclopedic care îţi cere timp, persistenta şi responsabilitate.

D-na profesoară Anca Stângaciu, conferentiar şi cercetător la Universitatea din Cluj-Napoca, a făcut acest lucru în cartea „Dialoguri esenţiale din exil”, carte publicată de editura Polirom, 2025. Volumul este impresionant, are 438 de pagini şi cuprinde interviuri ample cu zece persoane plecate în exil în perioade diferite. Iată lista alfabetică a celor intervievaţi: Mihai Băbeanu, PS Episcop Cristian Crişan, Nicholas Dima, Ion Dumitru, Pia Fărcăşanu Bader, Alexandru Herlea, Mihai Neagu, Ingrid Popa Fotino, Dinu Zamfirescu şi Livio Zanolini. Menţionez însă ca fiind o carte de referinţă nu se citeşte uşor; de fapt cartea trebue studiată mai degrabă decât lecturată.

Subliniez totodată că d-na Stângaciu a abordat subiectul cu toată rigoarea unui om de ştiinţă şi după ani de muncă asiduă l-a dus la bun sfârşit. Autoarea a abordat doar problema vechiului exil politic. Este un foarte bun început! În opinia mea trebuie abordată însă cu aceiaşi rigoare şi problema emigrării economice de după 1989. Recuperarea istorică a exilului politic este o datorie de onoare; recuperarea emigrării economice este însă vitală pentru viitorul ţării.

***
Am cunoscut mai multe din personalităţile menţionate în cartea d-nei Stângaciu şi i-am cunoscut personal pe unii din cei intervievaţi. Pe Alexandru Herlea l-am întâlnit şi la Bucureşti şi la Washington unde i-am luat un interviu pentru Vocea Americii. Comunicăm deseori şi ne respectăm reciproc. I-am întâlnit la New York şi pe soţii Fotino. Amintirile d-nei Ingrid Popa-Fotino din trecerea familiei prin Iugoslavia m-au șocat şi m-am gândit de multe ori că trebuiau așternute pe hârtie. D-sa, azi o profesoară în vârstă şi cu un suflet nobil, a ajuns în exil împreună cu părinţii când avea doar de 9 ani. Relatările d-sale din lagărele şi închisorile iugoslave sunt de-a dreptul dramatice. Am cunoscut-o personal prin anii ’70 la întunirile românilor exilaţi din New York. I-am cunoscut deasemenea părinţii, iar cu domnul Ervin Popa discutam deseori despre reorganizarea exilului.

Revenind la subiectul acestei semnalări, mai ales în contextul confuz care domneşte azi în ţară, trebuie făcută o precizare referitoare la termenii de exil, refugiu, emigrare, şi mai recent... diaspora. Nu poţi să pui toate aceste noţiuni într-o singură categorie aşa cum se întâmplă în prezent în România.

Imaginaţi-vă un tânăr student arestat în 1954 care a executat 10 ani de închisoare politică şi care ulterior a reuşit să emigreze în America. Şi imaginaţi-vă un individ de la vârful partidului comunist care, după ce şi-a făcut „datoria,” (datoria faţă de partid), a emigrat în Israel. Mă refer concret la fratele meu Ion Dima şi la colonelul de securitate Ştefan Coler. Primul a fost condamanat la 20 de ani şi a ajuns la închisoarea din Aiud; al doilea a fost directorul închisorii din Aiud. După logica celor de la guvernare, ambii sunt în egală măsură membri ai diasporei, încadraţi în categoria „romanii de pretutindeni”.

S-a falsificat şi chiar s-a abandonat istoria; Ni se ataca eroii şi identitatea; Şi acum ni se perverteşte şi limba. Schimbi conotaţia unui cuvânt, alterezi percepţia publică, şi schimbi istoria...

***

Precizez că în demografie se fac distincţii clare între noţiunile de Exil, Refugiu şi Emigrare. Emigrantul pleacă din ţară din motive în special economice. El se poate întoarce oricând dacă nu se adaptează în noua ţară.

Refugiatul politic fuge din ţară în care a fost persecutat şi ajunge în exil, de unde de cele mai multe ori nu se mai poate întoarce. Aceasta definiţie e simplă şi redusă la esenţa; teoria demografică fiind complexă. Oricum, am ajuns la Exil, cuvânt derivat din latină - exilium.

Exilul reprezintă o stare atât concretă şi obiectivă, cât şi psihică şi subiectivă. Exilatul nu se poate întoarce în ţară şi dacă revine nu mai găseşte tara pe care a părăsit-o. Unde îşi găseşte locul un refugiat întors în România când aceeaşi indivizi de ieri, sau urmaşii lor de azi, şi-au schimbat eticheta politica şi au rămas la guvernare? Şi pentru a se legitima şi a masca realitatea, guvernanţii ocolesesc cuvântul Exil şi recurg în schimb la noţiunea de Diaspora; cuvânt de origine greacă însemnând disperasare; adică împrăştiere prin lume.

Majoritatea românilor care au fugit în timpul regimului comunist au fost refugiaţi politici şi au format exilul tradiţional. De acest exil s-a ocupat profesoara Stângaciu în lucrarea sa. O felicit pentru subiectul abordat. Admir curajul, meticulozitatea, persistenta şi obiectivitatea cu care a lucrat şi a realizat acest valoros studiu. Admir şi editura Polirom care a publicat cartea. Cititorii i-ar putea pune o singură întrebare autoarei: după ce criterii a ales persoanele intervievate? Răspunsul este complex... Oricum, sper că în viitor vor fi efectuate şi alte studii asemănătoare despre emigranţi, despre cei plecaţi temporar la lucru şi despre consecinţele plecărilor din ţară. Cauzele sunt multiple, dar consecinţele sunt extrem de grave.

***
Referitor la emigrare în general, în aceiaşi perioada studiată de autoare, au primit permisiunea să plece legal din ţară şi unii cetăţeni aparţinând cu precădere altor etnii: evrei, germani, armeni, greci... Aceştia au emigrat principial din motive economice. Este totuşi util de subliniat că, metaforic vorbind, starea de exil o poate trăi o persoană chiar şi înainte de a-şi părăsi ţara. O resimte pentruca i s-a luat totul şi trăieşte cu teamă că i se va lua şi libertatea. Şi este la fel de util de precizat că printre cei care au emigrat legal, au existat şi persoane care odată plecate s-au alăturat psihologic celor exilaţi. Îi includ aici şi pe unii din cei care au plecat după evenimentele din 1989. Cei mai mulţi dintre ei au emigrat din motive economice, dar unii se simţeau că şi cum ar fi fost în exil încă de când trăiau sub Ceauşescu.

***
Şi pe o notă tristă menţionez că recent un scriitor din ţară a declarat că mulţi romani au început să se repatrieze din motive materiale; chipurile, se trăieşte mai bine în ţară. Într-adevăr, privilegiaţii sistemului cu pensii şi venituri nesimţite trăiesc foarte bine. Cum trăiesc însă majoritatea bătrânilor cu pensii de mizerie?

Adevărul e ca români se întorc din alte motive. Ei revin acasă pentru că România este patria lor, a noastră, a tuturor celor cu suflet românesc. Şi este foarte trist să constat că în timp ce unii dintre cei plecaţi şi-au păstrat simţămintele naţionale şi au încercat să facă ceva pentru ţara, mulţi din cei rămaşi acasă şi-au văzut doar de interese personale.

Şi dacă mulţi dintre noi nu se întorc este pentru că ţara a fost în mare parte mutilată sufleteşte şi mai recent a adoptat legi anti-democrate şi anti-românesti. Consecinţele unor asemenea legi vor fi catastrofale. Ţara suferă în continuare datorită ticăloşilor iliescieni şi șoroșiști care maltratează România de 36 de ani.
-------------------------------
Prof. Dr. Nicolae DIMA
Tucson, Arizona, SUA
ianuarie 2026