PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech

Festivalul „Armonii Fără Frontiere” – Trei zile de muzică, tradiție și prietenie la Tulgheș!

Afis Tulghes

În perioada 27-28-29 iunie 2025, comuna Tulgheș devine punctul de întâlnire al sufletelor românești de pretutindeni, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii: Festivalul „Armonii Fără Frontiere”, organizat de Radio ProDiaspora în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Tulgheș.

Festivalul aduce pe scenă o pleiadă de artiști renumiți din țară și din diaspora, într-un spectacol care promite emoție, energie și bucuria de a fi împreună. Printre numele de marcă se numără Culiță Sterp, Lavinia Pârva, Alma D., Sorina Gabor, dar și îndrăgitul Alexandru Brădățan, care va încânta publicul în zilele de sâmbătă și duminică.

🎶 Spectatorii se vor bucura și de prezența unor artiști de marcă ai folclorului și muzicii tradiționale românești:
Cornel Bucșa Biholar, Florin Țuțuianu, Mihaela Lomora, Marian Filip, Anemona Lazăr, Rareș Grigoraș, Gelu Ianculescu, Alfredo-Marius Moldovan și Ansamblul artistic „Plaiuri Tulgheșene”, care vor aduce pe scenă autenticitatea și farmecul satului românesc.

✨ Spectacolul va fi prezentat cu emoție și profesionalism de reprezentanții diasporei:
Adrian Ardelean (Canada) și Nicoleta Nicolae (Texas, SUA). La eveniment vor participa și membri ai echipei Radio ProDiaspora din Canada, Germania, Austria, SUA (inclusiv Texas), România și alte colțuri ale lumii, demonstrând caracterul cu adevărat internațional al festivalului.
Un moment deosebit îl va reprezenta prezența celor doi fondatori ai postului Radio ProDiaspora – Ecaterina Cîmpean și Robert Landmann – care vor fi alături de publicul din Tulgheș pentru a celebra acest eveniment de suflet.

Download

Citește mai mult: Festivalul „Armonii Fără Frontiere” – Trei zile de muzică, tradiție și prietenie la Tulgheș!

Institutul Cultural Român - New York: SPECTACOL IMERSIV „ORAȘUL CU OAMENI FOARTE DRĂGUȚI”

Poster Orasul cu oameni foarte draguti Lexington 2024

Spectacolul imersiv „Orașul cu oameni foarte drăguți”, prezentat în Lexington, VA

ICR New York și Asociația Immigrant Literature, în parteneriat cu Washington and Lee University, organizează o reprezentație specială a spectacolului „Orașul cu oameni foarte drăguți”, în Lexington, VA, vineri, 22 martie 2024. Spectacolul semnat de scriitoarea româno-americană Domnica Rădulescu și regizat de regizoarea româno-americană Ana Mărgineanu, cu actrița Tjaša Ferme în rolul principal, a avut premiera mondială în spațiul teatral cameral al ICR New York, în cadrul programului permanent de promovare teatrală “Romanian American Studio Theatre” / „Studioul de teatru româno-american”, toamna trecută. Spectacolul va fi difuzat și live, publicul românesc putând viziona această reprezentație la următorul link: https://go.wlu.edu/livestream.

Caracterizarea pe care criticul literar Christine Evans o face pieselor Domnicăi Rădulescu - ca fiind „carnavalești, comic grotești, extrem de triste și absolut uimitoare prin universul pe care îl constituie” – e valabilă și pentru „Orașul cu oameni foarte drăguți”. Piesa prezintă scene din viața unei scriitoare de mare succes, pe nume Roxana, cu milioane de cărți vândute, care, deși pare înconjurată de perfecțiune – orașul său pare ideal, casa/căsnicia nu au, aparent, nicio problemă, comunitatea în care trăiește se arată binevoitoare - nu se poate totuși încadra niciunde și se dovedește o ființă foarte nefericită.

Creat ca o experiență de teatru imersiv cu elemente de teatru muzical, spectacolul atestă o privire iconoclastă asupra feminismului contemporan, asupra statutului emigrantului în America de azi și asupra relației de cuplu în comunitățile academice cvasi închise. Construit ca un tur într-un vis care se transformă într-un coșmar, denunțând ipocrizia și stupiditatea societății prin secvențe pline de umor amar plasate în casa Roxanei, la o petrecere tipică din Sudul american, într-o sală de curs, spectacolul oferă publicului posibilitatea de a asista la revelațiile amare ale protagonistei, la pierderea iluziilor, la redefinirea ideii de succes și, până la urmă, la regândirea identității sale de femeie, scriitoare de succes și emigrantă.

Citește mai mult: Institutul Cultural Român - New York: SPECTACOL IMERSIV „ORAȘUL CU OAMENI FOARTE DRĂGUȚI”

8 ore de somn fără telefoane: Sfaturi practice pentru părinți și copii

Dana Tupa

Somnul este un aspect esențial al vieții noastre. Deși poate fi ușor ignorat sau trecut cu vederea în rutina noastră zilnică, nu poate fi subestimat impactul pe care îl are asupra sănătății noastre mentale și fizice. Insomnia și alte tulburări de somn pot fi cauzate de o varietate de factori, cum ar fi stresul, anxietatea, un program de lucru aglomerat sau o dietă necorespunzătoare. Cu toate acestea, o rutină zilnică și respectarea unui program de somn de minim 8 ore pe noapte, poate aduce multe beneficii pentru sănătatea noastră, spun specialiștii.
Potrivit profesorului internațional de yoga Dana Țupa, fondatoarea PURNA Yoga – prima școală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance din Statele Unite, educația cu privire la somn și importanța lui ar trebui să fie discutată frecvent în școli și în familie. “Copiii și adolescenții sunt adesea privați de somn din cauza programelor lor încărcate dar și a tentațiilor tehnologiei moderne. Învățarea despre cum să-și organizeze timpul și să-și stabilească o rutină de somn sănătoasă, îi poate ajuta să își mențină sănătatea fizică și mentală pe termen lung. Un program regulat de somn poate ajuta la stabilizarea ritmului circadian al corpului, care reglează momentele de veghe și somn. Dacă nu respectăm un program regulat de somn, ne putem confrunta cu tulburări de somn, precum insomnie, apnee în somn sau sindromul picioarelor neliniștite. Aceste tulburări de somn pot afecta nu numai sănătatea noastră fizică, ci și performanța noastră cognitivă, emoțională și socială”, declară cunoscutul profesor de yoga. În plus, specialistul consideră că o rutină regulată de somn poate ajuta și la reglarea nivelurilor de hormoni care, influențează apetitul și nivelul de stres. Prin respectarea unei rutine de somn, putem reduce nivelul de stres și crește nivelul de energie și concentrare, somnul adecvat putând avea un impact pozitiv asupra sistemului imunitar, iar persoanele care dorm suficient fiind mai puțin susceptibile la boli și infecții.

Soluții pentru părinți: Cum să îi încurajăm pe copii să lase telefonul deoparte și să doarmă 8 ore pe noapte

Citește mai mult: 8 ore de somn fără telefoane: Sfaturi practice pentru părinți și copii

Ecaterina Cîmpean - Timpul un alergător profesionist

Cathy timpulÎntr-o dimineață senină, cu cana de cafea în mână și dorința de relaxare în suflet, m-am așezat în fotoliul meu preferat. Lumina soarelui pătrundea timid prin ferestre, semn că o nouă zi plină de promisiuni mă aștepta. Însă în adâncul meu, un gând persistent bântuia: "Abia aștept să ies la pensie și să mă ocup de postul meu de radio, ProDiaspora. Atunci voi avea mai mult timp, voi fi mai relaxată."
Visam la acele zile pline de liniște și împlinire, în care să mă dedic emisiunilor, să aduc zâmbete ascultătorilor și să împărtășesc poveștile lor. Mă vedeam deja pe mine, într-un birou elegant, cu căștile pe urechi și microfonul în față, transmitând bucuria prin undele radio. Ah, ce frumos ar fi fost!
Așteptam cu nerăbdare momentul mult visat al pensionării, gândindu-mă că va fi o perioadă minunată în care voi avea toată liniștea și timpul necesar pentru a mă dedica postului de Radio ProDiaspora. Îmi închipuiam că voi putea să mă bucur de fiecare moment de emisie, fără presiunea timpului și cu o relaxare desăvârșită.
După aproape 43 de ani petrecuți în muncă, în cele din urmă, a venit ziua mult așteptată și m-am eliberat în sfârșit de povara cotidianului. Cu zâmbetul pe buze și sufletul încrezător, m-am gândit că nimic nu mă poate opri acum să creez cele mai extraordinare emisiuni radio.
Cine să fi ghicit că timpul s-ar fi transformat brusc într-un alergător profesionist, cu un cronometru în mână? Totul devenise o cursă contra cronometru, în care fiecare zi părea să se scurgă printre degete cu o viteză amețitoare. Mereu credeam că voi avea mai mult timp, că voi fi mai relaxată, dar parcă lumea s-a învârtit cu capul în jos.Dacă vreun prieten îmi spune: "Hei, am auzit că ai mult timp liber acum. Ne putem întâlni pentru o cafea?". Aș vrea să-i strig: "Da, am timp liber, dar și timpul meu are liber!"

Citește mai mult: Ecaterina Cîmpean - Timpul un alergător profesionist

Copyright © 2026 ProDiaspora. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber distribuit sub GNU General Public License.

Copyright © by ProDiaspora 2009- present . Toate drepturile rezervate.

PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech