PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech

Marea muzică de cameră la Filarmonica George Enescu

Expirat

23.11 afis

În seara de sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 19, Ateneul Român va găzdui un recital cameral ce se anunţă a fi unul din reperele stagiunii în curs a Filarmonicii George Enescu.
Cei trei interpreţi - violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu şi pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu - reuniţi în ansamblul Trio Alpha vor interpreta două lucrări din repertoriul consacrat pentru trio cu pian din literatura rusă romantică: Trio elegiac nr. 1, în sol minor de Serghei Rahmaninov şi Trio în la minor, op. 50 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Valentin Șerban este concertmaistru al Orchestrei Filarmonicii George Enescu. A câştigat Marel Premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, ediția 2020/21. Violonistul a obținut diploma de licență la Universitatea „Transilvania” din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concertmaistru invitat al Orchestrei Române de Tineret.
Valentin Șerban s-a perfecţionat în arta interpretării sub îndrumarea violoniștilor Valeriu Rogacev, Daniel Podlovschi, Ştefan Gheorghiu, Adam Han-Gorski, Ilarion Ionescu-Galaţi, Silvia Marcovici, Leonidas Kavakos, Ivry Gitlis, David Grimal, Mihaela Martin, Adam Han-Gorski, Arlette Bonamy, Alexandru Tomescu. A cântat în săli faimoase de concerte - Grande Salle Pierre Boulez – Philharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, Opéra de Dijon, Le Volcan din Le Havre - și a avut drept parteneri de scenă muzicieni renumiți, precum Alina Pogotskina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohorquez, Viviane Hagner, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Aimo Pagin, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin, Marius Ungureanu.

Citește mai departe …Marea muzică de cameră la Filarmonica George Enescu

Nicholas DIMA (Arizona-USA) : ALEGERILE DIN AMERICA IMPACT IMEDIAT

Expirat

DIMA N 2024

Sunt în Statele Unite de 55 de ani, dar niciodată societatea americană nu a fost atât de divizată ca în ultimii ani. Mocneşte nemulţumirea şi nu mai există un numitor comun care să unească oamenii. Până şi prietenii s-au certat între ei din motive politice şi sunt puţine şanse de reconciere. Un bun prieten, doctor de origine mexicană, mi-a mărturisit înainte de alegeri că are mari probleme în familie: unii îl adoră pe Trump şi alţii îl detestă; el e prins la mijloc. I-am zâmbit şi i-am spus că nu e singur. Eu am unii prieteni romani care şi-ar da viaţa pentru Trump şi alţii care l-am sfâşia.

Am trăit peste 20 de ani la Washington unde ca reporter la Vocea Americii am încercat să înţeleg mecansimele politicii SUA, în special obiectivele internaţionale. Apoi m-am pensionat şi după câţiva ani m-am mutat în Arizona. Aici mi-am dat seama repede că dacă la Washington predomina obiectivele federale şi internaţionale, în Arizona oamenii sunt preocupaţi în primul rând de probleme economice practice şi locale. Şi totuşi, în ultimele luni au dominat şi aici preocupările politice. Trebue precizat că Arizona este unul din statele nedecise (swing state) care oscilează între democraţi şi republicani şi nici un partid nu poate fi sigur de rezultatul alegerilor.

În acest an, dispută a fost acerbă reflectând compoziţia socială şi etnică a statului. Arizona e frumoasă, are relief divers, are clima semi-tropicala în sud şi continentala în partea nordică şi muntoasă a statului. Arizona are totodată un standard ridicat de viaţă şi atrage continuu locuitori din zonele reci ale Americii. Populaţia statului e amestecată: amerindieni, mexicani, hispanici, Europeni şi negri-americani. În ultimele decenii s-au stabilit deasemenea în Arizona atât pensionari din alte state cu stare materială bună, dar şi mulţi imigraţi din America Latină. Acest amestec etnic, rasial şi social se oglindeşte în opţiunile politice ale populaţiei.

Citește mai departe …Nicholas DIMA (Arizona-USA) : ALEGERILE DIN AMERICA IMPACT IMEDIAT

10 noiembrie - Ziua Internaţională a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare

Expirat

zIUA MONDIALA A STIINTEI

Ziua internaţională a ştiinţei pentru pace şi dezvoltare, celebrată anual pe 10 noiembrie, este un prilej important de reflecție asupra modului în care știința contribuie la progresul și bunăstarea umanității. Această zi a fost inițiată de UNESCO în anul 2001, cu scopul de a promova valorile științei ca instrument esențial pentru dezvoltarea societății, pentru pace și pentru gestionarea problemelor globale. Marcarea acestei zile în întreaga lume subliniază importanța cunoașterii științifice, dar și a colaborării între națiuni pentru a construi o lume mai echitabilă, sigură și sănătoasă.
Știința joacă un rol esențial în viața noastră de zi cu zi, de la tehnologiile care ne fac viața mai confortabilă și mai eficientă, până la soluțiile inovative care răspund unor provocări complexe, cum ar fi schimbările climatice, bolile infecțioase și crizele alimentare.
Ziua internaţională a ştiinţei pentru pace şi dezvoltare ne amintește de rolul important pe care știința îl are în abordarea acestor probleme globale și de nevoia de a încuraja investițiile în educație și cercetare.
Pe lângă dezvoltare, știința joacă un rol esențial și în promovarea păcii.
Progresul științific poate reduce tensiunile dintre națiuni prin soluționarea problemelor ce duc la conflicte. De exemplu, proiectele de cooperare internațională în domeniul energiei regenerabile pot reduce dependența de resursele naturale limitate și implicit tensiunile legate de accesul la acestea. În plus, inițiativele globale privind schimbările climatice îi reunesc pe experții din întreaga lume, ceea ce contribuie la construirea unor relații bazate pe colaborare și respect reciproc.

Citește mai departe …10 noiembrie - Ziua Internaţională a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare

Simplitatea ca Mod de Viață: Povestea Unei Echipe Care Inspiră

Expirat

Radio ProDiaspora echipa 2024

Simplitatea este ca un fir de lumină care îmi călăuzește pașii în fiecare zi. Pentru mine, a trăi simplu nu a fost niciodată un sacrificiu, ci o alegere firească, una care m-a ajutat să privesc lumea cu claritate și sinceritate.
Am căutat mereu să îmi păstrez viața așa – neîncărcată de lucruri superficiale sau ambiții goale, preferând să îmi umplu sufletul cu bucurii modeste, dar autentice.
Întotdeauna am fost atrasă de oamenii care, deși au avut parte de realizări remarcabile, și-au păstrat modestia și naturalețea. Pentru mine, adevărata valoare a unei persoane se arată în simplitatea gesturilor, în generozitatea necondiționată și în dorința de a fi acolo pentru ceilalți, fără a aștepta aplauze. Acești oameni mi-au devenit modele și prieteni, și mi-au demonstrat că, deși au ajuns sus, au rămas cu picioarele pe pământ, acolo unde rădăcinile lor sunt puternic ancorate.
Într-o lume care aleargă neobosită după succes și recunoaștere, eu am găsit pacea în lucrurile mărunte și în momentele petrecute cu cei dragi. Nu am căutat să am mai mult decât ceea ce mi-a fost necesar, ci am ales să apreciez ceea ce am și să mă bucur din plin de simplitatea fiecărei zile. Într-un fel, simplitatea este și o formă de recunoștință, o modalitate prin care îi mulțumesc vieții pentru darurile pe care mi le-a oferit.
Poate că mulți văd simplitatea ca pe o renunțare, dar pentru mine este exact opusul: este un fel de libertate, o cale de a fi autentică, de a rămâne eu însămi, în armonie cu cei care, asemenea mie, își trăiesc viața fără măști și fără pretenții. Aceasta este simplitatea mea – o liniște interioară care mă ține mereu aproape de lucrurile care contează cu adevărat.

Citește mai departe …Simplitatea ca Mod de Viață: Povestea Unei Echipe Care Inspiră

Operă în concert, Ora spaniolă de Ravel şi Şeherezada de Rimski-Korsakov, pe scena Filarmonicii George Enescu

Expirat

07.11 2

Stagiunea simfonică a Filarmonicii George Enescu programează încă un concert-eveniment, în serile de joi, 7 noiembrie şi vineri, 8 noiembrie 2024. Pe scena Ateneului Român se va desfăşura un adevărat spectacol de sonorităţi, pestriţ şi plin de culoare, îmbrăcat în haina orchestrală de concert.
La pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu se va afla dirijorul Maxime Pascal, un susţinător fervent al muzicii franceze, precum şi al repertoriului din secolele XX-XXI. Printre realizările sale se numără spectacolele Te vedo, ti sento, mi perdo de Salvatore Sciarrino, pus în scenă la Scala din Milano şi apoi la Staatsoper Berlin. În 2023, a debutat la Festivalul d’Aix-en-Provence, interpretând producția foarte așteptată a Operei de trei parale de Bertolt Brecht, iar la Festivalul de la Viena a dirijat Lulu de Alban Berg.
Artistul Maxime Pascal îşi pune în valoare moștenirea franceză, prin colaborarea cu Opéra de Paris (interpretând lucrări precum Daphnis et Chloé, Boléro, L’heure espagnole). A dirijat Pelléas et Mélisande de Debussy la Opera din Malmö (2016) și a debutat cu mare succes la BBC Proms în 2019 cu L’Enfance du Christ de Hector Berlioz.
Programul cuprinde: Ora spaniolă, operă comică într-un act de Maurice Ravel, prezentată pentru prima dată pe scena Ateneului Român sub formă de operă în concert: o muzică spumoasă ce zugrăveşte atelierul unui ceasornicar spaniol şi farsele ce au loc, sub aspectul unei parodii pline de tâlc şi fără nici o urmă de maliţiozitate.
Alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu şi de dirijorul Maxime Pascal se va afla o distribuţie redutabilă de solişti vocali, cu cariere desfăşurate pe cele mai mari scene din lume: Damien Bigourdan, Theodore Browne, Martina Belli, Charles Rice, Barnaby Rea.
Izul hispanic şi burlesc va fi completat în a doua parte a programului de luxurianţa orchestrală pentru care este binecunoscut Nikolai Rimski-Korsakov. Suita simfonică Şeherezada evocă, aşa cum relatează compozitorul, "episoadele şi tablourile izolate, nelegate între ele, din O mie şi una de nopţi, împrăştiate prin toate cele patru părţi ale suitei: marea şi corabia lui Sindbad, povestirea fantastică a prinţului Kalender, prinţul şi prinţesa, sărbătoarea la Bagdad şi corabia care se sparge de stânca cu călăreţul de aramă."
Soliști:

Citește mai departe …Operă în concert, Ora spaniolă de Ravel şi Şeherezada de Rimski-Korsakov, pe scena Filarmonicii...
PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech