Pâlcuri de lumini galbene curse din soare plutesc în aerul cald, se lasă lin pe drumul îmbrăcat într-o pulbere fină de pământ uscat. Firicele de praf se ridică ușor în apăsările pașilor doritori de recunoașteri... Piatra Craivei, vârful Sfredelașul și Fădean privesc ocrotitor dintr-o mică depărtare, răspândind din eternele lor adâncimi pace și liniște în munții Trascăului. Pe pântece de reliefuri montane trăiesc de-o veșnicie fremătătoare păduri de fagi, carpen și stejari. Mirificele tărâmuri reînvie în fiecare primăvară pajiști înmiresmate cu flori sălbatice, scăldate în culori de un verzui intens, luminiscent, pe care pasc liniște turme de oi, însoțite de ciobanii ce-și lasă cântecele să se piardă în celestinul cerului.
Trec în adieri de momente efemere și las în urmă tufișuri vaste, cu forme lăbărțate, rotunjite la margini de anotimpuri, cu ramuri orante în mii și mii de frunzulițe verzui, și scăldate în franjuri de lumini și umbre. Desișurile sunt încărcate cu o sumedenie de spini, pregătiți să sfârtece orice ființă care se încumetă să le tulbure pacea. Inspir adânc din aerul cald ...absorb câteva raze de soare în trupul meu însetat de lumină. Le absorb adânc și în sufletul meu înfierbântat de dorul copilăriei.
‘Anca dragă, uite aici e salcia lui Pahon ‘ ... Tresar... Glasul lui Pifănel înviorează tăcutele clipe... Prietenul drag din copilărie îmi reînvie amintiri din vremuri îndepărtate...
‘Așa îi spun sătenii... I-a ramas numele de pe vremea străbunicului tău’...
‘Pahon’, ... cuvântul se lasă ușor pe zidurile sufletul meu, un suflet încătușat de tainice bucurii și nenumărate tristeți. La apariția acestui cuvânt binefăcător, poarta grea și lemnoasă ce-mi ocrotește interiorul se deschide și parcă îmi văd sufletul surâzând din adâncimi...
În copilărie, prietenii și sătenii îmi spuneau ‘Anca a lui Pahon’... Așa a rămas de atunci și pe vecie ... o identitate care ascunde adevăruri neșterse de vreme. Mândră, simplă, curată. Ca și salcia care s-a înrădăcinat în poveștile sătenilor, așa am rămas și eu, ‘fata bunicului, a lui Pahon’...
Clipele trăite, strigătele lor izbucnite din bucurii și suferințe, poveștile și tainele lor șoptite în amurg au rămas aici, în acest loc. Sunt acoperite de păpădii, margarete și flori de ciuboțica cucului. Faptele nu se sting, nici în întuneric, nici în vremelnicie. Adevărul le ține în viață, oricât de mult ar încerca vreun duh fățarnic să le îngroape în întunecimile uitării. Faptele nu se sting, rămân luminate de adevăr.