DACĂ EU AȘ FI UN CRIN PE O COLINĂ

Dacă eu aș fi un crin pe o colină
înalt și subțire până la cer
și tu ai fi iubito o piatră
între noi s-ar naște un arc voltaic
o melopee dulce o masă un miel
o câmpie un munte o mare o vatră
și am auzi melancolic
venind de departe miezul pământului
cum plânge amarnic cum cântă ca un nebun
cum se vaietă și cum latră
apoi tu o să simți o emoție luminoasă
înaltă adâncă amară
cum îți pocnește cu un sunet cristalin
o sămânță la subțioară
cum încep țărmurile mării
și orizontul și carul mare și lanurile de in
prelung să te doară
și cum tu te transformi clipocind
într-o crină subțire
înaltă și dulce ca o vioară
atunci ție îți va crește
o mână gingașă înspre mine
și mie îmi crește o aripă visătoare
tremurând înspre tine
vom simți amândoi o amețeală
dulce amară adâncă înaltă
un întuneric nesfârșit amestecat cu lumine
ne va fi rău ne va fi o mare
ne va fi o viață ne va fi o moarte
ne va fi o câmpie și ne va fi bine.

DOAMNE, TE CAUT

Doamne, Te caut demult și te strig
aș vrea să te mângâi să mă sprijin de Tine
îmi e sufletul materie râncedă și nu-mi e bine
îmi este rău îmi este univers îmi este frig
. 
Doamne, se prăbușește Creația Ta
scârțâie din toate încheieturile miroase urât
măcelarii jupoaie popoarele cântând
în lumea ailaltă se lasă o iarnă adâncă și grea
. 
Unde sunt, Doamne, iubirile care-au fost pe pământ
în locul orașelor au crescut munți de ghețari
în lumea subatomică se aud pașii Tăi apăsați și rari
ucigașii lui Iisus se văd pe zare dansând!
.
. 
EU SĂ FIU CUVÂNTUL TE IUBESC
.  
Eu să fiu cuvântul Te iubesc
Tu să fii un crin
Înalt ca un plop pe un deal
Să te mângâi cu toate
Sunetele mele
Senin
Hohotitor înalt transcendental !
Să te ating cu sunetul T
Care îl naşte pe Tatăl ceresc
Să se audă până-n adâncul universului
Plângând în hohote cum te iubesc
Să te mângâi apoi cu sunetul E
Care face ca toate lucrurile să fie
Să existe cuvântul Este
Cuvântul iubire şi moarte şi veşnicie
Cu sunetul I m-aş pune
Pe petalele tale
Ca un fluture,
Un ţipăt înalt, orbitor, dureros
Să mă pătrundă frumuseţea ta
Până-n adâncul lumii,
Până la os
Cu sunetul U m-aş mira
Cât de frumoasă şi de gingaşă
Poţi să fii
Sfinţii ar muri de dragoste-n biserici
Marginile lumii s-ar topi
Cu sunetul B te-aş săruta
Ca o sămânţă care pocneşte încolţind
Din care s-ar naşte lumea toată
Că s-ar auzi izvoarele
Clipocind înalt până la Ind
Cu toate sunetele lumii te-aş iubi
Ca un roi de albine care se aşează pe un ou
Şi care ar creşte la nesfârşit
Astfel materia şi universul
S-ar naşte din nou!
.
. 
MEREU AM VRUT SĂ ŞTIU
. 
Mereu am vrut să ştiu ce este dincolo de tine, iubito
Ce este dincolo de tine iubito
Ce este dincolo de tine ?
Tu cea care eşti ca o câmpie nesfârşită înflorită
Ca o mare de coline argintii strălucind în soare
Ca nişte ţărmi înalţi de miere înmiresmaţi
Ca nişte munţi imnuind
Cu crini în mâini
Țipător orbitoare
Mereu am vrut să ştiu ce este în adâncul tău iubito
Ce este în adâncul tău iubito
Ce este în adâncul tău?
Ca şi cum aş merge pe fundul unui ocean
Încărcat de grădini de mirt înflorite
Boltă înaltă și hău
Câmpie ucigător orbitoare
Ca şi cum m-aş pierde prin păduri nesfârşite de crini
În adâncurile abisale ale mitului
Cântând nebun în gura mare
. 
. 
ATÂTA IUBIRE AVEAM PENTRU TINE
. 
Atâta iubire aveam pentru tine
C-ar fi umplut şi cerul şi pământul
Acum sunt singur în mijlocul istoriei, iubito
Şi-ascult cum urlă-n lumea ailaltă vântul
. 
Egoistă şi crudă nu ţi-a păsat
De voi fi eu ori de va fi un altul
Iubirea mea va străluci pe cer
Unind adâncul lumii cu înaltul
.
Deşi mai fericită ai fi fost
De mii de ori dacă erai cu mine
Departe suntem azi unul de altul
Înconjuraţi de nouri de albine
. 
Şi chiar de ne vom trece pe pământ
Iubirea mea va străluci pe cer
În miile de ani ce vor veni
În timp ce-n lume va fi trist şi ger!
.
. 
CE SE ÎNTÂMPLĂ IUBITO CU NOI?
. 
Ce se întâmplă iubito cu noi ?
În sufletul meu e o noapte grea și înaltă
În sufletul tău o e o noapte adâncă
Dumnezeu plânge în hohote în lumea ailaltă
La temelia lumii viermii mănâncă
Ce se întâmplă iubito cu noi ?
Oamenii au dispărut demult pe pământ
Nici o corabie nu mai vezi pe mare
În lumea ailaltă nu mai e nici un sfânt

Pe mine toată materia lumii mă doare
Ce se întâmplă iubito cu noi ?
În curând va veni noaptea universală
Vom auzi atunci universul huruind
Lumea va rămâne pustie și goală
Și-n mijlocul ei eu în gura mare cântând.
. 
. 
TE CĂUTAM PE TINE, IUBITO
. 
Eu eram o pasăre fără o aripă
Tu erai o pasăre fără o aripă
Şi atunci ne-am lipit
Unul de altul
Şi-am început să zburăm
Mie mi-au scos zeii un ochi
Tu te-ai născut fără un ochi
Oh, şi când ne-am întâlnit
Ne-am lipit unul de altul
Şi am văzut deodată
Cu amândoi ochii
până în străfundul lumii
Am văzut iubito Adevărul
Care era o cutie de conserve ruginită
În care creştea un crin înalt până la nori
Care cânta ca o privighetoare
La umbra lui ne-am întins
Melancolici
Ca o mare
Să ascultăm toată eternitatea
Trilurile dulci
Care ne vor adormi
În picioare
.
. 
VOM MERGE, IUBITO!

Vom merge iubito de mână
Prin ploi prin ninsori maiestuoase
Arborii vor lumina ca niște torțe
Văzduhul se va face de mătase
Vom trece apoi ținându-ne de mâini
Prin mari canioane și trecători
Ne vom pierde apoi prin cețuri înalte
Prin atavice și grandioase ninsori
Vom ajunge la marginea lumii
Eu voi fi o stâncă și tu vei fi o piatră
Ținându-ne de mâini vom asculta
Mii de ani universul cum jelește și latră
.
. 
EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE
. 
Eu sunt tot timpul cu tine, Eulenia.
De aceea sunt fericit
şi zâmbesc mereu.
Dimineaţa când mă trezesc
Te văd pe tine
Sunt cu tine
și astfel sunt eu
Şi când merg pe stradă
Sunt tot cu tine
Îţi simt sufletul în aerul din preajma mea
şi îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul
care mă înconjoară de rubine
De cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne jucăm
Uite îmi place foarte mult să
ne jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa
Eu sunt un crin înalt
cu tulpina puternică
Tu eşti o narcisă galbenă
care te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe buze
Şi eu mă aplec şi îţi dau o petală
Şi tu îmi dai zâmbind o petală
Apoi ne dăm bună dimineaţa
Apoi eu îţi dau altă petală
Şi tu îmi dai altă petală
Până când ne dăm toate petalele
Apoi eu te iau în mâna dreaptă
Şi rămân nemişcat
ca o statuie cu o floare în mână
Pe care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu
Alteori ne jucăm de-a dealul şi valea.
Eu sunt dealul pe care cresc
livezi de caişi înfloriţi
Tu eşti valea
pe care se unduiesc în soare lanuri de in
mângâiate de vântul care vine din miază-zi
copilăros fericit și senin
De departe ele par lacuri albastre
Tu te întinzi cuminte şi leneşă
ca o pisică
la picioarele mele
Eu mă aplec deasupra ta
Şi te mângâi
Cu toate petalele livezilor mele de caişi
Încărcați de luceferi și stele
Uneori aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs câteva lacrimi
ca să ud lanurile de in care tremură în bătaia vântului,
în amurg să crească mari
Sau ne mai jucăm
De-a lumina şi de-a văzduhul
Tu eşti lumina care
mă străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru
dând conţinut vieţii mele
Eu sunt văzduhul care te înconjor
şi de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,
aiurând de dor.
Şi te păstrez toată în mine să nu
pleci mai departe, astfel fiind tu
cea adevărată
Dar de fapt acesta nu este un joc
Pentru că în realitate tu
chiar eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul fiinţei
mele şi eu sunt văzduhul care te conţin
şi care sunt sufletul care
îţi umple toată fiinţa
dureros de dulce şi lin
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm
de-a caisa şi de-a sâmburele său. Tu să
fii caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte
Eu să fiu sâmburele
care stau în mijlocul tău ca o rădăcină,
ca o stâncă pe care să te sprijini
să nu cazi în haos
Sunt sinele tău
care voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie prin timp
Dar nici acesta nu este un
joc pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce şi parfumată
iar eu chiar sunt sâmburele
din centrul fiinţei tale beată
Mi-ar mai plăcea ca tu să fii o aripă
a acestei paseri greoaie care este lumea
Şi eu să fiu cealaltă aripă
Să batem rar din aripile noastre imense
Când batem aerul în jos
Să ne întâlnim şi
Să ne îmbrăţişăm o clipă
Maiestuos
Apoi să ne desprindem iar
Să ne întindem aripile lungi
Făcând lumea aceasta să zboare prin timp
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm
de-a râul sau de-a fluviul
Eu să fiu malurile lui
Încărcate de păduri de zmeuriş în care cântă privighetorile
şi mierlele
Tu să fii apa lui
limpede
cum este cristalul
Sărind peste pietricelele albe
Clipocind dulce
Iar eu să te ţin toată viaţa în braţele mele
dar nici acesta nu este un joc
pentru că de când mă ştiu tu
chiar eşti un râu cu apă lină
Clipocind dulce adormitor
Iar eu chiar sunt malurile
Tale mângâioase
Care te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .
Mi-ar mai plăcea ca eu să fiu
zefirul dulce de primăvară
Iar tu să fii câmpia înverzită
Să mă aplec asupra ta mângâindu-te
sărutându-ţi fiecare fir de iarbă
miliardele de flori de pe câmpie
Dar nici acesta nu este un joc
Pentru că eu chiar sunt zefirul
De primăvară
Iar tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie
înverzită
Abia acum observ că nu mai există
nici un joc
pe care să-l jucăm
Pentru că noi chiar suntem
Toate lucrurile şi fiinţele
Şi fenomenele
 La un loc
La sfârşit aş vrea să ne mai jucăm
De-a moartea şi de-a veşnicia
Dar acest joc nu este posibil
Întrucât moartea nu există
Şi atunci ne vom juca
de-a timpul şi de-a veşnicia
Eu voi fi timpul care te voi
Înconjura mângâindu-te
Ocrotindu-te
Iar tu vei fi conţinutul
luminos al fiinţei mele nemărginite
Care mă va umple şi mă va
mângâia pe dinăuntru
Dând sens existenţei mele
Întru al lui întru
După care ne vom juca
de-a materia şi de-a universul
Eu voi fi universul care te voi ţine
toată veşnicia în braţele mele
Mă voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,
De mireasma focului tău
Te voi înconjura şi te voi
săruta
Ţinându-te în braţele mele mirosind a flori de cais
și a hău
Tu vei dormita zâmbind
Fericită şi luminoasă
Înlăuntrul meu
Sau vei fi asemenea unui
Ocean
Îmbrăţişat de ţărmurile lui
Încărcat de crânguri înflorite
În care cântă mierlele şi privighetorile
Îmbrăţişându-mă pe dinăuntru
cu valurile tale de spumă albă
Dar nici acesta nu va fi un joc
Pentru că eu chiar voi fi
Timpul albastru nesfârşit
Iar tu vei fi dulcea veşnicie
Eu chiar voi fi universul
Care te voi ţine în braţe
Iar tu dulcea materie
Vișinie
Care vei clipoci în fiinţa mea
.
.
OH, IUBITO
. 
Oh, iubito,
te priveam fascinat de frumusețea
ta de mii de ani și te
iubeam atât de mult
încât ochii mei s-au transformat
în două inimi
care băteau pentru tine
oh, și am orbit deodată
și n-am mai putut să mă bucur
de lumina chipului tău
și urechile mele
s-au transformat în două inimi
care  băteau pentru tine
oh, și am asurzit deodată
și n-am mai putut să mă bucur
de dulceața glasului tău
și gura mea
s-a transformat într-o inimă
care bătea pentru tine
oh, și am amuțit deodată
și n-am mai putut să-ți spun
cât de frumoasă ești
și cât de mult te iubesc
și mâinile mele
s-au transformat în două inimi
întinse către tine
oh, dar am rămas deodată infirm
și n-am mai putut să te mângâi
și să te îmbrățișez
și picioarele mele
s-au transformat în două inimi
oh, de aceea n-am mai ajuns
și nu voi ajunge niciodată
la tine
și toată ființa mea
s-a transformat într-o inimă
uriașă
care a început să crească
la nesfârșit
. 
. 
UNIVERSAL ENISIC
. 
I-auzi iubito cântecul greierilor în univers
În lumea subatomică e primăvară
Codrii enisici au înflorit a doua oară
Electronii şi planetele se-nvârt invers
. 
Atomii au înflorit şi ei înalţi ca noi
Cum merg pe ţărmi cântând în gura mare
Toată materia, Doamne, mă doare
Eu vin gânditor prin ninsori şi prin ploi
. 
Corzile materiei foşnesc dulce şi stins
Lumea se sprijină melancolică pe ele
Sufletele noastre se vor transforma iubito în stele
Universul însuşi va fi un vis
-----------------------------
Ștefan DUMITRESCU
Galați, martie-iulie 2025