Graiul românilor – dangăt cântător

Port în mine din pruncie
Dangăt lin alinător.
Mi l-a dat maica şi mie
Cum l-a dat şi fraţilor.

Aşa l-a primit şi mama
Cândva, de la mama ei.
Eu, ţinând prea-bine seama,
Datu-l-am pruncilor mei.

...Stropi de taină înţeleaptă
Moştenită din strămoşi,
Taină vie, nesecată
De la dacii curajoşi.

Fiecare prunc în parte
Când primit-o-a în dar,
Scris-o-a pe suflet carte,
La rându-i, să o dea, iar!

Taină, doină, dor şi toacă;
Dangăt cântător de rugă,
Basme, mii, ştie să toarcă
La poveste când se-njugă .

Are bogăţii de versuri!
Are mii de cuvinţele!
Are multe înţelesuri
Şi răvaşe...câte stele!

Aşa-i limba mea frumoasă
Românească, doinitoare
Dintre flori, cea mai aleasă
Şi prin timp răzbătătoare!

Cuvântul

Mi-a fost scris pe pânza frunţii
Un cuvânt în forma crucii
Mi l-a scris în miezul nopţii,
Maica, să nu afle hoţii.

Mi l-a scris apoi pe suflet
Ca să-l port ca pe un cântec
Când voi da de greu şi plânset,
Să îl am ca pe-un descântec

Apoi m-a-nvăţat a-l scrie
Pe suflet şi pe hârtie
Să nu-l uit şi-n veci să-mi fie
Unealtă în pribegie.

L-am fost scris şi pe cămaşă
Pe altiţă şi pe sire
În simbol cusut cu aţă
Să fie-un semn după mine.

În tranşee, prin războaie
L-am cântat de-mbărbătare.
Ori la câmp, prin frig şi ploaie
Îmi rosteam: mai ai răbdare!

E cuvântul maicii mele,
Cuvânt din grai strămoşesc
Grai cum altul nu-i sub stele
Din străbuni îl moştenesc!

Graiul, neamul, straiul, glia,
Cu ,,pridvorul părintesc”,
Credinţa şi omenia
La urmaşi le dăruiesc.

Mai frumoasă, mai bogată,
Mai curată dacă poţi!
Peste veşnicia toată,
Să te ştie-ai tăi nepoţi!

Tu urmaş, comoara asta,
Păzeşte-o cum poţi mai bine !
Pe când ieşi din lumea asta
S-o ia altul de la tine .

Lăcrămioara Pop, Tulgheş,
25 August, 2025