Născută în 1942 la Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri a trǎit în România pânǎ în1985, de unde a emigrat în Olanda cu o zestre considerabilǎ: o diplomǎ în filosofie, un doctorat, câteva cǎrţi publicate, experiențǎ de muncǎ în teatru, jurnalism etc. De vreun sfert de veac trǎieşte în Atena, Grecia, implicându-se cu pasiune şi devotament în viaţa socialǎ şi culturalǎ a Diasporei.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Olanda şi Belgia, exceleazǎ în mai multe genuri: proză, eseu, poezie, criticǎ teatralǎ. Cărţile ei traduse în olandeză, franceză, greacă, spaniolǎ, ungarǎ au fost încununate cu premii.

Pe Monica Săvulescu Voudouri am întâlnit-o de două ori în Grecia, în Atena, în 2013, când eram într-o vizită la niște prieteni comuni. Dar înainte de-a o cunoaște personal, m-am „întâlnit” cu câteva dintre cărțile ei, printre care și câteva traduceri din limba olandeză, care-mi lăsaseră o impresie cu totul deosebită.

Monica Săvulescu Voudouri are, pe lângă talentul autentic, o sursă inepuizabilă de inspirație, energie, curiozitate și dăruire pentru arta cuvântului, teatru, problemele emigranților, pentru semenii săi. Este ca o flacără în căutarea propriului destin.

***

Valentina TECLICI: Ce amintiri ai despre Galați, orașul în care te-ai născut? Cum descrii universul copilăriei tale petrecute în orașul de la Dunăre?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Din păcate am trăit puțin în Galați, m-am născut în plin război, la numai doi ani am rămas orfană. A urmat o evacuare a celor rămași din familie, apoi o transmutare a mea într-o localitate din Ardeal, unde am fost adoptatǎ. M-au crescut frumos oamenii de acolo, cu simțul valorilor etice, în spiritul muncii și al demnității. Și poate că lumea multinațională în care m-am format până în anii studenției mi-au modelat caracterul de mai târziu, cu respect pentru multinaționalism si apetență să cunosc lumea în varietatea ei.

Valentina TECLICI: Te rog sǎ ne spui dacǎ anii petrecuţi în România au fost sursa de inspiraţie a unora dintre cǎrţile tale?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: După cea de a doua emigrație (prima fiind din România în Olanda, a doua din Olanda în Grecia), mi-am regândit traiectoria. Cartea rezultată este „Fetele Nikas, în lumina zilei mare și albă”. Carte a mai multor generații de migranți, din Grecia în România, din România în restul lumii. Personajele mele iubesc oamenii mai mult decât naționalitățile (de fapt conceptul de naționalitate a apărut târziu în istorie, conceptul de om e peren). Cartea a fost publicată în România, Grecia, Peru, Ungaria – se pare că ceea ce aveam de spus a fost spus.

Valentina TECLICI: Ai absolvit Liceul Teoretic din Cluj, apoi Facultatea de Filosofie a Universității din București. În 1974 ți-ai susținut doctoratul în filosofie la Universitatea din București. Care a fost tema tezei de doctorat și cum ai fructificat cercetarea făcută în cadrul ei în anii care au urmat?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Pe mine dintotdeauna m-au interest sociologia și teatrul. Am intrat de foarte tânără pe acest făgaș al preocupărilor. Lucrarea de diplomă am dat-o în estetică, cu tema „Mutația valorilor teatrului popular în teatrul cult”. Peste niște ani (1974) am dat un doctorat cu tema „Conceptul de tragic si comic în dramaturgia lui Anton Pavlovici Cehov”. Conducător de doctorat a fost un profesor de la Institutul de Teatru I.L. Caragiale (Andrei Strihan) și referent marea doamnă a culturii române, Zoe Dumitrescu Bușulenga. Lucrarea de diplomă am publicat-o la vremea ei în revista Amfiteatru, lucrarea de doctorat în volum la Editura Albatros (1976).

Valentina TECLICI: Ai emigrat în Olanda în 1985, în timpul regimului comunist, când emigrarea era un act de mare curaj. Ce-a însemnat pentru viața ta personală, profesională și cariera de scriitor acest pas însemnat?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: A fost greu acest pas si a fost bine că l-am făcut, din punct de vedere al experienței de viață. Am înțeles cu alte cuvinte cu un ceas mai devreme că nu tot ce zboară se mănâncă. M-am descalificat într-un fel anume și m-am recalificat în alt fel. Latura mea de sociolog și-a găsit câmp excepțional de dezvoltare, într-o țară multinațională, într-un cartier în care trăiau vreo 24 de etnii. Cercetarea sociologică a devenit pasionantă. Am făcut muncă de teren în cadrul unor centre de cercetare internațională afiliate universităților, m-am calificat ca senior researcher într-o ramură în care se simțea lipsa cadrelor calificate și mai ales dăruite cercetării. Mi-a fost bine în acest domeniu, m-am îmbogățit mult, majoritatea cărților pe care le-am scris (și am scris mult!) au avut subiecte legate de această experiență fabuloasă de viață.

Valentina TECLICI: După vreo două decenii de lucruri uimitoare pe care le-ai făcut în Olanda, ai emigrat în Grecia. Nici aici nu ai dezmințit zicala „Omul sfințește locul" și, plină de inițiative, te-ai implicat cu entuziasm și profesionalism în viața socială, culturală și spiritualǎ a Diasporei de acolo. Ai înființat în 2004 Societatea Culturală Balkania Contemporană din Atena, a cărei președinte ești și în prezent. De ce ai considerat necesară înființarea acestei societăți și ce fel de activități și membri/participanți au contribuit și contribuie la continuitatea ei?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Grecia este în ceea ce privește relația cu România un caz special. Istoria noastră stă dovadă că pe aceste pământuri a existat o globalizare avant la lettre. Istoria și-a lăsat urmele până și în vorbirea curentă. În acest du-te vino care a existat pe aceste pământuri, grecii spun până în ziua de azi „urc în București” sau „cobor la Atena”. Aici am întâlnit generații de asemenea urcători și coborâtori, ei, strămoșii și nepoții lor: Greci veniți de-a lungul secolelor să se așeze în fostele colonii de la mare și de la Dunăre, care au revenit apoi în Ellada, dar românizați. Români căsătoriți în familii mixte care și-au urmat jumătatea. Studenți greci care au studiat în România și s-au întors la patrida uneori și cu tovarășul de viață de etnie română. Și nepoții lor, care la rândul lor s-au dus să studieze în România, întorcându-se și ei de multe ori cu jumătatea lor de la Dunăre. Nicăieri cred că nu există o asemenea întrepătrundere de nații. Deci ceea ce am făcut a venit ca o necesitate culturală. A venit din pura plăcere omenească de-a ne simți bine unii cu alții pe terenul culturilor noastre comune. De asemenea, Societatea Culturală Balkania Contemporană din Atena, mai ales prin persoana ta, se implică în organizarea standului românesc și a unor momente literare în cadrul Târgului de Carte de la Salonic.

Valentina TECLICI: Ce înseamnă această popularizare pentru scriitorii din Diaspora?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: M-am ocupat o vreme, în sensul că am revigorat acest stand, pe care l-am găsit un spațiu mort. Când treaba a fost gata, ea a revenit celor dornici să și-o atribuie, ceea ce într-un fel e în mersul lumii. Important este să se facă cu înțelegere a fenomenului cultural și în acest sens se cere exigență. Eu m-am bucurat că mi-am făcut partea mea și, în măsura în care am ceva de spus, solicit să fiu trecută-n program. Mă axez pe cărțile celor din diasporă și încerc să promovez această parte a culturii române, până când țara o mai are de partea ei și nu se întâmplă așa cum de atâtea ori ni s-a mai întâmplat în istorie, când alții și-au atribuit succesele noastre.

Valentina TECLICI: Ai publicat câteva cărți la editurile Cartea Românească și Albatros înainte de emigrarea în Olanda. Până în prezent ai publicat 44‑45 de cărți. Este o realizare fantastică! Paleta genurilor literare în care ai scris și scrii este de asemenea foarte bogată, încorporând: proză, poezie, eseu, cronicǎ de teatru, studii de sociologie, traduceri din literatura olandeză. De asemenea, ai cǎrti traduse în mai multe limbi și publicate în diferite țări. Și cărți premiate în România, Olanda, Grecia... Care dintre cărțile tale îți sunt cele mai apropriate de suflet și au avut succese remarcabile?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: La întrebarea asta mi-e greu să-ți răspund. Nu știu cum se întâmplă cu alți scriitori, dar de fiecare dată ultima carte la care lucrezi te absoarbe total, până acolo încât aproape uiți ce-ai scris în celelalte. De multe ori în discuțiile cu traducătorii sau editorii mă trezesc în această postură penibilă. Ce-ai vrut să spui cu... sunt întrebată și eu, așa cum minunat scrie Cehov despre sine într-o împrejurare similară, „ridic din umeri și mă uit prin colțuri”. Mă bucur când cineva spune vorbe de bine despre cărțile mele. Să mă evaluez singură, mi-e imposibil. Tot încerc parcă să spun ceva, dacă îmi reușește sau nu, păi asta e treaba altora s-o spună. Ba, să fiu cinstită, nici ce scriu ziarele nu prea mă interesează. Adică atunci când mi se spune că asta e bine și asta nu e bine. Păi eu atât am putut și atât am făcut. Cu toată bunacredință și cu tot efortul de care am fost în stare. Și-acum, dacă mi se atrage atenția că ar fi fost mai bine așa sau așa, eu ce pot să mai fac? Să mai scriu încă odată cartea luându-mă după unul sau altul?

Valentina TECLICI: Am observat că ai excelat (și ești încă extrem de prezentǎ) în trei domenii: sociologie, teatru și literaturǎ. Tot ce-ai realizat în fiecare domeniu este de mare valoare. Se pare că te-ai dăruit fiecăruia fără părtinire, dar asta este ceea ce cred eu, privind dinafară. A existat pentru tine o ierarhie? Dacă da, care este justificarea?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Pe mine m-a tulburat dintotdeauna impactul pe care îl are teatrul asupra iubitorului de artă. Și de idei. Teatrul este pentru oamenii implicați în viața cetății. A început la greci, ca un organism justițiar, te învăța cum să trăiești în limitele impuse de social, cu alte cuvinte, spuneau ei, să nu superi zeii, adică să nu superi ordinea naturală a lumii. Teatrul m-a fascinat de când mă știu, toată viața mea s-a desfășurat în cadrul sau în jurul acestei arte. Până în ziua de azi criticii greci când îmi citesc cărțile spun: Astea sunt pagini de teatru. Nu de dramaturgie, dramaturgie nu știu să scriu, dar lumea mea se mișcă pe-o scenă, se expune, comunică într-un fel anume, în fraze scurte, în efecte, în plină lumină de reflector, în clar obscur. Așa am intrat în cultură la primii pași, pe la 19 ani, prin teatru, așa cred că am să trag Cortina. De 10 ani am înființat în Atena un teatru profesionist, Thalia diaspora. Este singura formație de acest gen din istoria teatrului românesc care susține stagiuni permanente în afara granițelor țării. Dăm an de an spectacole în limba română și în limba greacă, am parcurs vârfurile dramaturgiei române clasice și contemporane, am luat premii la festivaluri internaționale și se scriu despre noi articole laudative în presa greacă. O vreme am fost susținuți financiar și de instituțiile culturale din țară (ICR si departamentele pentru diaspora). În ultimii ani ni se taie toate subvențiile. Noi nu vrem bani, vrem cultură. Fel de fel de demersuri birocratice ne sufocă până a ni se spune că proiectele ne sunt respinse, fel de fel de nume fără acoperire în cultură ne semnează excludererea de la bucuria de a împărtăși lumii valorile țării noastre. Suntem în punctul în care ni s-a făcut silă. Adică, mai bine spus, ni s-a atins coarda demnității, în așa fel încât refuzăm să mai fim umiliți. Nu știu cum vom ieși din această fundătură. Nici noi, nici cei care ne calcă demnitatea în picioare.

Valentina TECLICI: Mare pǎcat! De câte ori ai revenit în România și cu ce prilej?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Am revenit cu prilejul târgurilor de carte în București, al lansărilor, invitată la Zilele Teatrului Național din Cluj și la lansări de carte în alma mater. Și invitată de Muzeul Literaturii Române pentru o premiere și cu un spectacol la Teatrul Dramaturgilor Români. În ultimii ani am venit mai rar, din motive care îmi scapă. Trăiesc o anume înstrăinare, în parte pentru că găsesc o lume pe care nu o mai cunosc și nu numai darorită diferenței de generație. Noi, cei din diasporă, am trăit într-o cuviincioasă stare economică în toată perioada emigrației noastre. În România întorci capul la stânga, dai de un milionar, întorci capul la dreapta, dai de altul. Sau, si-n stânga și-n dreapta de un aspirant, la un visător cu ochii deschiși la postura de milionar. În cultură terenul mi se pare la fel de restrâns. Noi, cei din Balkani, suntem oarecum considerați marginali, bătălia se dă pentru recunoașterea europeană, or noi știm multe despre celelalte părți de lume, cu nimic mai prejos. Așa că ajungi să te întrebi: Ce caut eu aici, cu criteriile mele pentru ei fără căutare?

Valentina TECLICI: Când ai revăzut ultima dată orașul natal?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Înainte de a pleca definitiv din România, am fost cu soțul meu grec și ne-am luat rămas bun de la biserica grecească, de la apele Dunării, pe care am făcut o călătorie cu barca de la Braila la Galați. Apoi m-am bucurat vreo doi, trei ani la rând de invitația asociației grecilor din Galați și mi-am prezentat la sediul lor câteva cărți. Același lucru în cazul Muzeului Panaint Istrati din Brăila, unde deasemenea am fost invitată să-mi prezint cărțile. Le aduc mulțumiri pe această cale celor care m-au ajutat să-mi fie pentru totdeauna drag locul și oamenii lui.

Valentina TECLICI: Pe scena vieții tale, care a fost „piesa" pe care crezi că ai regizat-o cel mai bine?

Monica SĂVULESCU VOUDOURI: Nu prea sunt eu omul să se culce pe-o ureche, tot mă gândesc că s-ar fi putut ca fiecare act al vieții mele să fi fost îndeplinit și mai bine. Mă bucur de o familie mulținațională și multi-rasială cu membrii ei risipiți care pe unde, dar care atunci când se întâlnesc se simt bine unii cu alții și au ce-și comunica. Și mă bucur de câte ori cineva spune că a fost interesat de ceea ce am pus pe scenă sau pe hârtie. Nu pare mult, dar umple o viață de om.

Valentina TECLICI: Mulţumesc mult, Monica, pentru timpul şi pentru autenticitatea rǎspunsurilor tale.
-----------------------------------------------------
Interviu realizat de Valentina TECLICI
Membrǎ a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Secţiunea pentru Copii şi Tineret
Napier, Noua Zeelandǎ, MAI 2025