Adrian SCRIMINȚ: ARTISTUL VS. BANCA

SCRIMINT BOSCHETARIIAceastă istorisire este o pură speculație, o expunere fictivă, un pamflet, care trebuie tratat ca atare, dar vorba aceea, dacă nu aș fi trăit escapadele respective nu vi le-aș mai fi povestit, dacă în calitatea mea de călan bătrân cu nevastă și copil nu aș fi fost personal implicat în tumultul aceastor aventuri, chemat la amplele insistențe ale unor binevoitori funcționari bancari, nici nu ați fi auzit de ele.

Iată că a venit vremea să primesc și recunoștință de la minister, să mă aleg pe vecie cu o derogare de studii pentru întreaga activitate culturală depusă în vremuri mai mult decât ostile. Noi speranțe la orizont, și descrețiri ale frunților. Rata noastră pe 25 de ani, greu împopoțonată de comisioanele de rigoare, putea fi în sfârșit îndulcită. Ni s-a promis o refinanțare salvatoare și ne-am fi putut lua adio de la nemiloasa bancă ReCeBe care ne-a luat deja de câțiva ani pielea de pe noi, de a trebuit să plătim pe vremuri, chiar și din două salarii de 450 de lei, rata lunară de 1.270. Prin telefon, funcționarii binevoitori ne anunțau că ne puteam lua adio și de la epopeele mijmașurilor când trebuia să ne angajăm la o firmă, să ne plătim apoi toate taxele pe o perioadă de trei luni și, după ce obțineam creditul dorit, să dăm faliment.

După mai multe insistențe și acte de convingere, banca cu nume de sportiv ne-a programat și o întâlnire. Iată-ne la patru ace, ne-am scuipat ca să nu ne deochem și... la treabă. Pentru propria noastră cultură generală ne-am adresat spontan și unei alte bănci, prima întâlnită în drum: „Banca Milenarium”.

Citește mai mult:Adrian SCRIMINȚ:  ARTISTUL VS. BANCA

Raul ANCHEL - HOINAR PE MELEAGURILE NATALE (1)

ANCHEL Raul HOINARFălti...!

Fiecare dintre noi e un amestec, un rezultat al genelor lui și ale familiei lui, al educației și al prezentului, a vieții pe care o trăiește acum. De fapt a modului în care prezentul prelucrează toate informațiile trecutului. Suntem o mașină complicată în care rezultatul analizei unui gest poate fi bazat pe date acumulate poate acum câteva sute de ani. Foarte rar ești pus în situația de a judecata trecutul. Aceasta este o operație grea și duală pentru ca te folosești de trecut ca să fi tu, același tu care judecă în prezent trecutul. Sper ca voi să înțelegeți mai multe!

Cineva încerca să explice adevărul din horoscop, de ce să crezi în stele, pretinzând ca precum luna influențează pământul (vezi fluxul și refluxul) așa stelele influențează aerul pe care-l inspirăm la naștere. Și aerul acesta din plămâni, luat la naștere, rămâne cu noi până în ultima clipă. Nu știu cât e de științific demonstrat dar îmi place idea și eu scriu doar idei care-mi plac. Asta ne leagă veșnic de locurile natale.

In 2009, după mulți ani de Israel, m-am reîntors în România, în Fălticeni. La hotelul de lângă poliție și de lângă piață mi-au venit in cap zeci de poezii învățate în liceu! Fălti îmi apărea în porții mici, stradă după stradă, colț după colț, casă după casă. Apoi au apărut fețele, chipurile, oamenii. Fețe de colegi, de profesori și de prieteni de atunci, prieteni vechi regăsiți. Nu păstrasem cu ei nici o legătură. Unii m-au așteptat la hotel ore în șir până a ajuns taxiul din Suceava. Toți m-au făcut să mă simt ACASĂ:

Citește mai mult:Raul ANCHEL -  HOINAR PE MELEAGURILE NATALE (1)

Valeriu DULGHERU: 1859-2020 - 161 DE ANI DE LA MICA UNIRE!

STEMA PRINCIPATELOR 1859Mult Stimați Prieteni!

Va felicit cu cea de-a 161 aniversare de la Mica Unire a Principatelor Române. În acest Secol al Națiunilor – secolul XIX românii au fost primii care s-au unit, înaintea italienilor (Garibaldi, 1861), germanilor (Bismark, 1871). În pofida împotrivirii marilor puteri (în primul rând al imperiilor rus, otoman și austro-ungar). A fost dorința întregului popor și voința marilor fruntași, în primul rând a moldovenilor M. Kogâlniceanu, V. Alecsandri, C. Negri, muntenilor N. Bălcescu...

Acest important eveniment în soarta tuturor românilor a fost precedat de multe acțiuni unioniste precum:
• unificarea celor trei state românești de Mihai Viteazul;
• controversatul proiect al Regatului Dacic al Ecaterinei a II-a (1772) (de menționat că oltenii în frunte cu transilvăneanul August Laurean şi cu munteanul Nicolae Bălcescu îi cer domnitorului muntean Gheorghe Bibescu să lupte pentru înfiinţarea „regatului dacic”);
• declarația delegaților celor două principate de la Focșani (1772);
• Regulamentul Organic (o primă constituţie identică pentru ambele principate), art. 425 specifica: „Originea, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii locuitorilor ambelor principate conţin elementele unirii intime, care a fost întârziată şi împiedicată prin împrejurări întâmplătoare şi de a doua mână, foloasele şi urmările bine-făcătoare ce ar izvorî din întrunirea acestor două popoare nu ar putea fi pusă la îndoială”, iar în art. 426 se menţiona „nevoia de comisiuni mixte din partea guvernului ambelor principate cu menirea de prefacere într-un singur trup a legilor moldo-valache”;

Citește mai mult:Valeriu DULGHERU:  1859-2020 - 161 DE ANI  DE LA MICA UNIRE!

Vavila Popovici – Carolina de Nord: Nevoia de prietenie

Nevoia de prietenie„Nu poți strânge mâna cu cineva, dacă ții pumnii încleștați.” – Indira Gandhi

Astăzi, în Noul An câștigat pentru viață, mă gândesc la prietenii pe care i-am pierdut, la cei care au mai rămas din vechii mei prieteni, și la cei puțini pe care i-am dobândit recent. La prietenie mă gândesc, la iubirea sufletelor, la cei care luptăm în această viață. În luptă oamenii se asociază, leagă prietenii care au specificul celor care alcătuiesc acest nucleu al prieteniei. Prietenia trebuie să aibă un caracter de sfințenie, să fie curată, sinceră și ideal ar fi să rămână veșnică.

E un lucru minunat să simți că ai energie pentru a lupta, a persevera în idealul tău, alături de unul sau mai mulți prieteni din familie sau din afara ei. Unii luptă pentru putere, alții pentru bogăție, alții pentru carieră, unii pentru a înfrumuseța lumea prin munca lor și alții fără de scop luptă doar pentru a le distruge altora țelurile, a le pune piedici în realizarea lor. Ei sunt acei oameni invidioși, egoiști, iar defectele caracterului îi determină să stabilească relații trecătoare, în folosul interesului propriu, atâta timp cât acest interes există și are nevoie de ajutor. Acești indivizi stânjenesc progresul întregii societăți.
Oamenii sunt înzestrați cu sensibilitate, pe care unii o disprețuiesc și fac tot posibilul să înlăture idealurile și visele lor, ajungând niște umili roboți distrugători ai binelui. Și mai mult, oamenii sensibili poartă în gând credința în Dumnezeu, conștienți că într-adevăr, nimic bun nu se înfăptuiește fără ajutorul Lui, că Dumnezeu ne este prietenul cel mai bun, căruia îi putem mărturisi orice, fiindcă El ne va înțelege și ne va acorda ajutorul necesar. Expresia latină „Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) a fost instituită ca decorație regală, în România, prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I, în anul 2009.

Citește mai mult:Vavila Popovici – Carolina de Nord:  Nevoia de prietenie

MINUNATUL SPIRIT AL CRĂCIUNULUI CU „IL DIVO”

IlDivo 1600x590 Comp1 0bc19bc831 "Glorie lui Dumnezeu în înălțimile de sus și pe pământ pace printre oamenii bunăvoinței.”
– Luca 2:14.

În această lună noiembrie a anului 2019 cvartetul Il Divo a poposit în orașe din Statele Unite, iată, în Durham, statul Carolina de Nord, la Centrul Artelor Performante (DPAC), vineri, 29 noiembrie 2019.
De la deschiderea sa în 2008, DPAC (Durham Performing Arts Center) a devenit centrul de divertisment live din Carolina de Nord. Recunoscut pentru designul său modern, DPAC are 2.700 de locuri pentru spectatori.
Ne-am deplasat din orașul Raleigh, în orașul apropiat – Durham, pentru a viziona spectacolul nou al formațiunii „Il Divo” care și-a anunțat prezena cu „A Holiday Song Celebration”.
„Il Divo” (pronunția italiană: (il ˈdiːvo]) este un grup vocal cros-over clasic multinațional. Cvartetul masculin își are originea în Regatul Unit, din decembrie 2003, reunind cântăreții Urs Bühler (Elveția), Carlos Marín (Spania), David Miller (SUA) și Sébastien Izambard (Franța).
Deși nu se știe cum a apărut numele grupului, „Il Divo” este tradus din italiană ca „interpret divin”.
Descoperit și îndrumat de Simon Cowell în urmă cu mai bine de 15 ani, Il Divo a devenit grupul vocal puternic de tenori, cu patru turnee mondiale, milioane de albume vândute, 160 de albume de aur și platină în 33 de țări. Începând cu 2018, grupul a lansat zece albume: Il Divo (2004), Ancora (2005), Siempre (2006), The Promise (2008), WICK Game (2011), A Musical Affair (2013), Amor & Pasión ( 2015) și Timeless (2018); un album de compilație The Greatest Hits (2012); album special de cântece de Crăciun – The Christmas Collection (2005). Alte două albume – An Evening with Il Divo: Live in Barcelona (2009) și Live in Japan (2014) au prezentat înregistrări de concerte live. În plus, au colaborat cu alți artiști.

Citește mai mult:MINUNATUL SPIRIT AL CRĂCIUNULUI  CU „IL DIVO”

Raluca ABRUDAN – CUVÂNTUL, UNIVERS PICTAT DE TIMP !

ABRUDAN Raluca 3BWbrCuvântul este muzicaliatea interioară a sufletului omenesc care simte nevoia de-a depăși sferele gândirii și prinde curajul de-a fi rostit pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Ființa umană fără cuvânt s-ar simți încătușată, o aripă a zborului către neant ar fi rănită. Oamenii sunt asemenea privighetorilor care exploatează frumosul prin intermediul cântului sau a cuvântului.

Cuvântul este aripa componentă a gândirii, fără el sufletul nu ar putea exprima dorul său de paradis. Ființa umană aspiră la iubirea absolută, la divinitate, cuvântul și gândirea ne aduc aminte de matricea sufletului pentru că la început a fost Cuvântul. După păcatul adamic, omul văzând frumusețea paradisului pierdut a simțit nevoia de a-și exprima în cuvinte regretul. Când Adam a văzut florile, păsările și zâmbetul Evei, l-a rugat pe Dumnezeu să-i împăiănjenească ochii deoarece frumusețea lor îl durea. Atunci Dumnezeu i-a dat lacrima și cuvântul.

Lacrima pentru a arăta o fărmitură din absolutul pus de Dumnezeu în noi, iar cuvântul ca expresie a apropierii de divin. Ființei umane i s-a dat cuvântul doar pentru a mângâia, pentru a aprecia, pentru a iubi. Cuvântul este fire și nefire el îmbracă libertatea de gândire.

Așadar, Dumnezeu a creat lumea din iubirea exprimată în cuvânt, prima dată când a plâns printre aștri a presărat literele, ca mai apoi oamenii să fie cocreatorii cuvântului!

Citește mai mult:Raluca ABRUDAN   – CUVÂNTUL, UNIVERS PICTAT DE TIMP !

Eugen DEUTSCH - DE LA INGINERIE LA POEZIE… PRIN FANTEZIE

DEUTSCH Eugen 1BWbrSunt prin formaţie (dar şi vocaţie!) inginer, adică un personaj care stă călare pe anumite principii (mai mult sau mai puţin) rigide şi care este obligat să respecte foarte multe legi (…căci eşti mai bun de le-nţelegi!).

Dar când am debutat în carieră (spre sfârşitul anilor 60) lumea era într-o schimbare evidentă. Toate trebuiau (re)inventate, până şi unele dintre legile ce reglau ingineria. Chiar din start am fost implicat în activitatea de proiectare-cercetare în construcţii, iar acolo se cerea să ai şi fantezie, e drept o fantezie bazată pe raţiune şi logică, dar o fantezie creatoare şi, în mare măsură, vizionară. Priveam mereu spre viitor încercând să schimbăm prezentul fără a depinde de trecut. Lucram zi-lumină iar uneori (mai ales iarna!) chiar şi noapte-întuneric. Nu e deci de mirare faptul că timpul nostru „liber” se măsura doar în clipe cărora nu le puteam comanda să se oprească! Aşa că încercam să evadez într-o lume paralelă în care ar fi putut să fie altfel de legi (şi alţi colegi!). Intram în această lume chiar şi atunci când mergeam (pe jos!) spre birou, sau atunci când reuşeam să ajung pentru scurte perioade pe crestele munţilor pe care le străbăteam fără a avea echipamentele necesare şi fără a respecta legile alpinismului. Cum n-am avut nici un minim accident mi-am închipuit că (aproape!) orice legi pot fi transgresate…

De fapt, sedus fiind de universul poeziei, încercam să-l parcurg în toate direcţiile şi să-i aflu toate secretele (ceea ce, evident, nu mi-a reuşit!). Încercările mele erau puse pe hârtie ceva destul de târziu, apoi se refugiau într-un sertar ce părea destinat să rămână mereu ferecat. Într-un text descoperit acolo (şi publicat ulterior !) notam sub forma unui sonet (am fost mereu sedus de formele fixe ale poeziei pentru că orice dificultate suplimentară, dacă e depăşită, oferă şi satisfacţii suplimentare): „Eu sunt un bob neostenit de humă,/ Un fir dansând pe creste de talazuri,Gonind spre-a înfrunta mai vechi zăgazuri:/ Eratic strop ce nu se pierde-n spumă. Născut în lumea plină de zăplazuri/ Dar cu nemărginirea-n chip de mumă/ Visez s-adun în opera-mi antumă/ Dorinţe simple, şubrede extazuri… Eu sunt un ciob dintr-o cometă spartă/ Uitat de Creator prin galaxie, Târât de-un vânt solar ce nu te iartă/ Spre un tărâm sculptat în fantezie Ce poate fi-ntâlnit trecând de-o poartă/ Himerică, pierdută-n veşnicie…”

Citește mai mult:Eugen DEUTSCH  - DE LA INGINERIE LA POEZIE… PRIN FANTEZIE

Mirela-Ioana DORCESCU – SCRISUL TAINIC, SALUTAR, FATIDIC

DORCESCU BORCHIN Mirela Ioana 1BWbrEram elevă în primii ani de liceu și aveam faima unei tocilare. Colegii mă vedeau învățând tot timpul: în pauze, pe drumul spre școală ori spre casă, fiindcă obișnuiam să merg pe stradă cu ghiozdanul pe spate și cu manualele sau caietele deschise în mâini. Nu mă jenam să învăț la vedere. Randamentul școlar era foarte bun, după cum o arătau notele, premiile, rezultatele la olimpiade și la alte concursuri, grație cărora figuram sistematic la gazeta de perete a Liceului de Filologie-Istorie din Timișoara. Când ajungeam acasă, aveam întotdeauna temele făcute. Intram în camera mea, încuiam ușa și dedicam hobby-ului meu tot timpul rămas până la ora de culcare. Nu mă deranja nimeni. Citeam în voie și transcriam fragmente din cărțile care-mi atrăgeau atenția, dar, mai ales, îmi scriam, prin agende – mai vechi sau mai noi – confiscate de prin familie, propria operă literară: poezii, piese de teatru, un roman. Nimic nu mă mulțumea. Refăceam, anulam, scriam altceva. Multe manuscrise olografe am aruncat, dezamăgită de ceea ce ieșea. Ajungea să-i citesc pe Eminescu, Blaga, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc. ca să-mi dau seama cât de departe mă aflu de ceea ce doream să ajung. Toți ai mei își vedeau, între timp, de ale lor și nimeni nu avea curiozitatea să vadă ce făceam în solitudinea mea atât de liniștită. Nimeni nu-mi bănuia pasiunea pentru literatură. Au murit ființe foarte dragi mie – bunicii, unchii, tata, fără să își imagineze că, pe lângă devoțiunea față de copii și de complicata carieră didactică universitară, pe care mi-o asumasem în domeniul lingvisticii, îmi făceam timp, în secret și cu perseverență, și pentru literatură. E adevărat că urmam îndemnul profesorului meu de română din liceu, Mihai Gafencu: „Atunci când nu-ți ajung zilele, folosește și nopțile...”

Citește mai mult:Mirela-Ioana DORCESCU – SCRISUL TAINIC, SALUTAR, FATIDIC

Eugen DORCESCU: POETA GENUINUS - POETA DOCTUS - POETA ARTIFEX

DORCESCU Eugen 2BWbrM-am născut la 18 martie 1942, în Târgu-Jiu, Calea Victoriei 93. Vacanţele copilăriei le-am petrecut într-un sat submontan, Stroiești, foarte pitoresc, aşezat în vecinătatea a trei râuri şi a nenumărate pâraie – Sohodol, Jaleş, Ibru, Rasova, Gomnuşa etc. Aceste cursuri de apă, precum şi Poiana (un spaţiu mirific pe atunci, trivializat, distrus acum) au fost absorbite, mai târziu, în mitologia mea personală, aşa cum probează volumele de poezie şi de proză fantastică, apărute de-a lungul vremii.

*
Mi-am făcut şi desăvârşit studiile adolescentine la celebrul liceu „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

*
Am început să scriu de timpuriu. Dar nu m-am grăbit să public. Am înţeles, foarte repede, că literatura nu începe cu mine, că e nevoie, pe lângă talent (a cărui prezenţă e decisivă, indiscutabilă), de cunoaşterea operei marilor scriitori români şi străini, de aprofundarea teoriei literare, a stilisticii, a diverselor discipline conexe, de o iniţiere în elanurile spirituale ale umanităţii. De aceea m-am şi îndreptat spre Filologie. În plus, am dorit intens, stăruitor, să parcurg literatura altor ţări în limba în care a fost scrisă. Am citit, şi citesc mult, şi în mai multe idiomuri. Nu i-am priceput niciodată pe aceia care îşi închipuie că, pentru a fi scriitor, nu trebuie să faci nimic. Doar „să simţi”, să te emoţionezi.

Citește mai mult:Eugen DORCESCU:  POETA GENUINUS  - POETA DOCTUS - POETA ARTIFEX 

Web Analytics