Corina Diamanta Lupu: 1 MAI MUNCITORESC PE STIL NOU

1 mai 15011300De 1 Mai îmi iau zborul spre Pasadena. Sau mai bine mă duc în Zanzibar? Ori la Pasadena, ori la Zanzibar, dar nici la munte, nici la mare în România. Căci cum vine 1 Mai, cum se umple țara de veselie, care ia diverse forme și înfățișări, în funcție de loc și de relief. La munte petrecerea înseamnă grătare cu mititei și fleici, baxuri cu bere și suc, puști bătând mingea ori alergându-se la o leapșă, tătici ce o pun de un fotbal pe stomacul gol ca să le treacă timpul mai ușor până e gata masa, iar noaptea e vremea rugurilor cu pălălaia până la cer, de trosnește pădurea de frica lor.
Așa focuri numai în America mai vezi. De exemplu, povestea o tinerică de pe-acolo într-o revistă cum a petrecut ea pe malul oceanului, de 1 Mai al lor. Se dusese ea pe o plajă unde se făcea tot așa, ca în România ditamai focul. Veniseră pompierii, poliția să asiste, să se simtă lumea în siguranță, că în caz de Doamne ferește, are cine să pună mâna pe furtun și pe pistol. Și ea se întreba privind focul, dacă tot așa era și când le puneau pe lemnele aprinse pe vrăjitoare și ce ar face omul modern de s-ar întâmpla să fie de față când ar simți miros de carne de om arsă? Profund, nu? Dar nu trebuie să o luăm în serios. Așa e la ea pe malul apei. Dar la noi la mare nu e la fel, vă spun sigur.
Am luat și eu cu asalt litoralul într-un an, când Paștele și 1 Mai dădeau mână cu mână. În tren te suiai cum puteai, pe unde puteai și rămâneai frumos pe locul tău, pe unde se nimerea. Dar n-a fost bai, am ajuns toți la Constanța. Acolo, pescăruși, lume multă, marea, 15 grade - de unde în București erau 29 - o briză puternică, din aia de umflă pânzele la corăbii și le face să zboare în larg ca gândul și un soare cu dinți, de clănțăneai.

Citește mai departe: Corina Diamanta Lupu: 1 MAI MUNCITORESC PE STIL NOU

Dan Horațiu POPESCU: INSULA LUI PROSPERO

CORFUÎnsemnare scurtă foarte a călătoriii mele în Corfu pre urmele măiestrului Diurel (I)

În Corfu toate pisicile sunt slabe. Se preling pe lângă roţile vreunei maşini sau se răsfaţă pe capota alteia, în serile care eliberează oraşul de căldura năucitoare din timpul zilei. Pentru că uneori marea nu face nimic, se mulţumeşte numai să sfideze ţărmul stâncos, – pe care au răsărit casele, oamenii şi chiparoşii –, cu albastrul ei nesimţitor şi pur. Nu trimite nici măcar gândul unei adieri, iar cei mai norocoşi rămân, de bună seamă, cei care, adăstând pe pietre, se lasă împroşcaţi de valurile stârnite în urma unei şalupe sau a feribotului ce leagă insula cu Brindisi, cu Ragusa sau cu cetatea Sfântului Marcu.

Adevărul e că leul veneţian mai ţine încă în ghearele sale bucăţi din trupul îmbibat cu arome al oraşului. În perimetrul marcat de vechea fortăreaţă, de promontoriul pe care se află Centrul Cultural Ionian şi de fortăreaţa nouă, se răsfiră străduţele cartierului în care am locuit, am respirat, am crezut şi ne-am rătăcit nu de puţine ori în căutarea cine ştie cărui vas din lemn de măslin întrezărit în colţul unei vitrine cu o seară înainte. Colonade, trepte alunecoase, – tocite de preumbletul atâtor străni, buimăciţi de oferta corfioţilor, multiplicată de vitrinele magazinelor într-un pragmatic joc de oglinzi –, pasaje nu mai late de o deschidere de braţe, – intrări într-un tărâm care se vrea accesat aşa cum ai trece o mireasă peste prag –, balcoane între care, pe frânghii cu scripeţi, atârnă rufe multicolore; o versiune fără palate, canale şi gondolieri a oraşului dogilor, lorzii protectori ai acestui teritoriu vreme de câteva sute de ani.

Citește mai departe: Dan Horațiu POPESCU:  INSULA LUI PROSPERO

Vavila Popovici – Carolina de Nord: TALLIS SCHOLARS

Capela Duke interior 2„Cu muzică iubirea se hrănește; Cântați-mi așa dar!” – Shakespeare

Miercuri 11 aprilie, pe înserat, am plecat cu mașina, alergând printr-un spațiu cu decorul verde al copacilor sfios înfrunziți, cu soarele strălucitor și mare ce apunea glorios undeva pe partea stângă a drumului, sărind ca o minge, când într-o parte, când în alta a șoselei șerpuitoare. Câteva păsări somnolente zburau lin spre culcușurile, probabil nou zămislite. Ne grăbeam să ajungem la orele opt ale serii la Biserica Universității Duke (Duke University Chapel) din Durham, statul Carolina de Nord, unde urma să audiem un grup vocal. În drumul urcător spre Capelă meditam la importanța muzicii în viața noastră, ea fiind legată de universul nostru interior, atitudinea față de muzică fiind, în general, un indiciu al profilului moral al omului.
Despre această Capelă am mai scris cu ocazia altor concerte ascultate. Poziționată în inima campusului vestic al universității, a fost construită între anii 1930 și 1935. Impresionanta Capelă măsoară 89 metri lungime, 19 metri lățime și 22 metri înălțime, plus înălțimea turnului – 30 centimetri). Este un exemplu de arhitectură neo-gotică în stil englezesc, arhitectură caracterizată de arcuri mari, bolți nervurate și contraforturi care permit crearea unor spații mari și deschise, nefiind întrerupte de coloane pentru susținere. Este construită din piatră vulcanică, cunoscută ca piatră albastră de Hillsborough, cu 17 nuanțe de la ruginiu la gri. Ferestrele bisericii, 77 la număr, au frumoase vitralii, cu scene biblice și cu aproape 900 figuri din Biblie. Băncile din interiorul bisericii asigură locuri pentru 1600 persoane. În 1976 a fost instalată prima orgă, și cea de a doua de dimensiuni mai mici, în 1996. Aici se țin slujbele liturgice în fiecare duminică, la care participă și corul universității.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord: TALLIS SCHOLARS

Magdalena BRĂTESCU: TAINA SCRISULUI – CUM SI DE CE SCRIU?

BRATESCU Magdalena bw2brDeși am studiat filologia și am citit un milion de cărți, am început să scriu de abia la jumătatea vieții. Un șoc emoțional mi-a descătușat forțe literare latente. Gestația a fost lungă. Timp de opt ani, mi-am așternut în taină gândurile și simțirile pe hârtie. Manuscrisul l-am trimis la Constanța, fostului meu coleg de facultate, talentatului scriitor și jurnalist, Alexandru Mihalcea. „E o carte, mi-a răspuns el. Mă voi ocupa de publicarea ei”.

Deși nu e redactat la persoana întâia, primul meu volum a fost, într-un fel, autobiografic. Așa cum li se întâmplă majorității condeierilor bivalenți care trăiesc în Israel, dar scriu în românește. L-am intitulat „Lume” (2004). Era o defulare care m-a ajutat să mă împac cu mine însămi, să mă vindec de tristețea mânioasă a trăitorilor în durere și tăcute umilințe, să mă accept, să mă reinventez. Cartea am dăruit-o minunatului, înțeleptului, hăruitului jurnalist și traducător Anton Celaru căruia i-am cerut părerea. După ce a citit-o, el mi-a spus profetic „Vei scrie zece cărți”! Am râs ca de o glumă bună.

Dar iată că prezicerea e pe cale să se îndeplinească. La ora actuală, am încredințat editurii al optulea volum. Cred că romancierul e un soi de scamator. Se dă de trei ori peste cap și se transformă din adult în copil, din bătrân în tânăr, din femeie în bărbat, din sărac în bogat. Devine locuitorul altor țări, îmbrățișează alte cariere, se face mai bun, sau mai rău decât îi stă în caracter. În toate aceste ipostaze ale jocului său fascinant, există ceva nebănuit de cititor. Scriitorul este un om trist, nefericit, nemulțumit, iar cartea lui este dovada nestăpânitei sale nevoi de a comunica semenilor ceva din frământările, spaimele, dilemele și credințele lui. Poate și din experiențele și înțelepciunea sa de viață.

Citește mai departe: Magdalena BRĂTESCU:  TAINA SCRISULUI – CUM SI DE CE SCRIU?

Vavila Popovici – Carolina de Nord: DEMOCRAȚIE ȘI CREȘTINISM

VAVILA 660x885„Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.” – Nicolae Iorga

Democrația este o forma de organizare și conducere politică a societății prin consultarea cetățenilor, ținând cont de voința acestora, de interesele și aspirațiile de progres ale țării. Numele Democrației vine de la demos (popor) și kratos (putere), indiferent dacă ea este directă (cum era cea ateniană) sau indirectă, prin reprezentanți aleși (cum este cea modernă). Abraham Lincoln 1809-1865), președintele care a schimbat fața Americii, i-a dat cea mai clară definiție: „Democrația este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”.
Democrația este un tip de regim politic dar și un mod de viață, întrucât ea cuprinde un ansamblu de legi care guvernează viața colectivă, dar și sentimentele sociale, emoțiile etc. „Democrația nu este atât o formă de guvernare, cât un set de principii” spunea președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, pe timpul participării țării sale la primul război mondial.
Democrația modernă s-a întemeiat având la bază conceptele de: libertate, egalitate a șanselor, recunoașterea drepturilor omului, minimum de intervenție a statului, maximum de autonomie. Și s-a regăsit, de-a lungul istoriei sale, așa cum am spus, sub cele două forme: democrație directă și democrație reprezentativă. În prima variantă, de democrație directă, toți cetățenii puteau participa la luarea hotărârilor de interes public, fără a se folosi de reprezentanți aleși sau numiți. Acest sistem s-a practicat doar în cadrul unor societăți cu un număr restrâns de membrii, așa cum a fost Atena Antică – prima democrație din lume. Din Antichitate și până astăzi democrația a evoluat și s-a modernizat. Și cred că va continua să se modernizeze. Societățile moderne, numeroase și complexe de astăzi se ghidează după principiul democrației reprezentative. În acest tip de democrație cetățenii aleg reprezentanți oficiali care iau hotărâri politice, elaborează legi și administrează programe spre binele public. Toate democrațiile reprezentative sunt sisteme în care hotărârile publice sunt luate conform opiniei majorității cetățenilor. Recunoașterea și respectul pentru cel diferit de tine, prin acordarea acelorași drepturi, este un principiu important al democrației. Atenianul Pericle (495-429 î. H.) afirma aceasta când vorbea despre democrația ateniană ca despre o societate în care „nu suntem suspicioși unii față de alții, nici nu ne supărăm pe vecinul nostru dacă face ceea ce îi place; nu ne uităm la el cu o privire plină de reproș, care, deși inofensivă, este neplăcută”. Ne dăm seama că, în acest mod, copacului care se numea ură, i se tăiau crengile.

Citește mai departe: Vavila Popovici – Carolina de Nord:  DEMOCRAȚIE ȘI CREȘTINISM

George ROCA - TAINA SCRISULUI: FĂ BINE CE FACI !

George RocaAm început să scriu de când eram la şcoala primară. Poate acestă meteahnă mi se trage de la admiraţia pe care o aveam faţă de fosta mea vecină, Doina Coman (alias Ana Blandiana) din Oradea. Surorile Coman, Doina şi Geta, locuiau într-o cladire lipită de-a noastră. Vroiam şi eu să fiu „scriitor” cu tot dinadinsul! Aşa că m-am zbătut destul de tare... să mă perfecţionez, sa scriu cât mai bine, să fiu publicat. Iubeam orele de limbă şi literatură română! Am avut profesori excelenţi care m-au încurajat. Printre ei, pe Gheorghe Grigurcu la liceu - renumitul critic literar din zilele noastre - şi apoi la facultatea de filologie pe distinşii Aurel Dragoş Munteanu, Iosif Pervain, Traian Blajovici, Cornel Săteanu, Dumitru Pop, Maria Alexandrescu-Vulişici, Valentin Chifor - toţi profesori universitari mai târziu - şi chiar şi pe Stelian Vasilescu, secretarul literar al teatrului din Oradea pe care trebuie neapărat să îl menţionez. La fel şi pe fraţii Lucian şi Ovidiu Drimba, ambii profesori universitari şi scriitori, personalităţi care au sclipit pe firmamentul literaturii române contemporane.

Încercam să scriu cât mai bine! Corectam, ştergeam, refăceam un material cu multă meticulozitate. Mai târziu, în vremea studenţiei, mi-am găsit şi un slogan pe această temă, un dicton latin, „Age Quod Agis”, adică „Fă (bine) ce faci!”. Am început să studiez, să mă ocup mai minuţios de studiul limbii şi literaturii române, de stilistică, de exprimare, să frecventez diferite grupări şi cenacluri literare din Oradea şi mai apoi din Bucureşti, unde m-am mutat din oraşul de pe Crişul Repede. Am avut modele vii scrierile lui Eminescu, Labiş, Blaga, Goga, Arghezi, Paraschivescu, Stănescu, Creangă, Istrati, Barbu, Călinescu, Buşulenga, Sadoveanu, dar şi ale scriitorilor străini de alde Balzac, Cehov, Kafka, Twain, Dreiser, Galsworthy, Esenin, Orwell, Shakespeare, Khayyam, Eco, Coelho şi mulţi, mulţi alţii.

Citește mai departe: George ROCA -  TAINA SCRISULUI: FĂ BINE CE FACI !

Răzvan VONCU: O LUCRARE DE REFERINȚĂ ASUPRA TEATRULUI ISRAELIAN CONTEMPORAN

BRATESC Magdalena RCTI cop1wbSunt întrebat uneori, de către scriitori de limbă română din Israel, dacă și în ce măsură literatura lor interesează publicul din România. Răspunsul meu este că, în funcție de valoarea ei literară și culturală, această literatură interesează în continuare publicul din țară, chiar când subiectul ei este localizat la Haifa sau Beer Sheva, iar numele străzilor și al instituțiilor nu îi sunt familiare. Dacă textul este bine scris, el va captiva pe cititor și îi va deschide, în limba română, orizontul realității israeliene.

Cartea Magdalenei Brătescu, intitulată „Rendez-vous cu teatrul israelian” (volumul I) confirmă corectitudinea observației mele. După cum sugerează chiar titlul, este o carte despre fenomenul teatral israelian. Mai exact, ea conține cronicile consacrate de Magdalena Brătescu, săptămânal, spectacolelor prezentate în marile teatre din Israel, cronici găzduite în „Gazeta românească”.

Una dintre cele mai valoroase scriitoare de limbă română din Țara Sfântă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Magdalena Brătescu este, se știe, o împătitmită de teatru încă înainte de a face Alia și, după cum scrie Ioana Toff, editoarea cărții, a urmărit cu un ochi proaspăt fenomenul teatral israelian din ultimele decenii, imediat după sosirea în Țara Sfântă. Noul teatru israelian este, se știe, un fenomen dintre cele mai interesante în teatrul mondial contemporan prin inovație și calitate, deopotrivă.

Cartea de față este, de aceea, mai mult decât o culegere de cronici bine scrise. Organizată pe repertorii de spectacole (ce acoperă toate teatrele importante din Israel, de la Habima la Gesher și de la Haifa la Beer Sheva), ea este, concomitent, un ghid pentru spectatorul de teatru care caută spectacole, actorii și regizorii cei mai valoroși și o inestimabilă introducere în fenomenul dramatic israelian contemporan. Căci fiecare din cele zece teatre pe care Magdaelna Brătescu le reține, în carte, reprezintă o școală și un moment din istoria acestei adevărate explozii pe care a înregistrat-o arta dramatică în Țara Sfântă, având drept reper standardul înalt al spectacolelor găzduite de Teatrul Național Habima și, respectiv, inovația și căutările de pe scena de la Teatrul Gesher.

Citește mai departe: Răzvan VONCU:  O LUCRARE DE REFERINȚĂ ASUPRA TEATRULUI ISRAELIAN CONTEMPORAN

Vasilica GRIGORAȘ: TESTAMENTUL LITERAR AL LUI IOAN NICOLAE MUȘAT

MUSAT N Ioan PASTILE TAU DOAMNE cop1Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.

Condiţiile grafice de excepţie în care sunt editate cărţile, titlurile deosebit de inspirate şi atractive m-au invitat imediat la lectură. Cu mare nerăbdare şi curiozitate am început să citesc, şi..., stupoare, cu cât înaintam, aveam impresia că nu înţeleg mare lucru. Eram tentată să pun imediat eticheta „sunt cărţi elitiste”, ininteligibile. Cum nu-mi place să nu răspund unor asemenea provocări, am citit în continuare, zăbovind asupra unor fragmente din „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”. Constat că este o carte document, o carte eseu, o carte filosofică, o carte spirituală, creştin ortodoxă... Toate aceste faţete îmbinate armonios, se susţin unele pe altele, se completează reciproc pentru a prezenta cât mai fidel măreţia Lui Dumnezeu, Sfânta Trinitate împreună cu Măicuţa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii, mucenicii... şi toate puterile cereşti. Este vorba de un proiect, intitulat „ERGOGETICA”, în care se întrevede, fără tăgadă, smerenia şi pioşenia autorului pătruns de fiorul iubirii divine. Ceea ce se înţelege foarte limpede, este şi faptul că acest volum este un „strigăt” puternic, un SOS adresat fiecărui om în parte, şi umanităţii, în general, aflată în vizibilă degringoladă şi înstrăinare, în cel mai pur sens al cuvintelor, având drept consecinţă degradarea mediului şi distrugerea vieţii pe pământ. Cu alte cuvinte, întreaga operă a lui Dumnezeu, creată perfect, este pe cale de a fi distrusă de om, fără milă şi fără nicio raţiune, prin liberul său arbitru. Din punctul de vedere al autorului, prezentat în carte, singura soluţie, singurul antidot, remediu, leac al acestei situaţii îngrijorătoare este „ortodoxarea” întregii lumii.

„Paştile Tău, Doamne!”, este o carte de lirică religioasă de adâncime a sentimentelor, trăirilor şi imaginilor. Iconomia celor două volume, logica autorului de alcătuire a cărţilor, este supusă planului divin. Este o întocmire firească, unde îşi dau mâna religia creştină (ortodoxă), filosofia, istoria, logica, epistemologia, psihologia persoanei şi cea a grupurilor, ştiinţa, literatura, teoria literară...

Citește mai departe: Vasilica GRIGORAȘ:  TESTAMENTUL LITERAR AL LUI IOAN NICOLAE MUȘAT

Heidi SIMON: STEPHEN HAWKING ȘI TAINELE UNIVERSULUI

SHAWKINGIstoria omenirii este marcată de momente rare în care se nasc geniile. Un astfel de moment a fost ziua de 8 noiembrie 1942, când a văzut lumina zilei la Cambridge ,în Marea Britanie, Stephen Hawking. Din multe puncte de vedere era o persoană unică,atât din punct de vedere al cunoștințelor sale, al modului său de a le interpreta și transmite omenirii, dar mai ales al condițiilor grele ,depășind orice posibilități umane,în care Hawking a trăit și a lucrat peste 50 de ani din cei 76 cât a trăit pe lumea noastră. Căci neântrecutul savant Stephen Hawking, țintuit în scaunul ortopedic 50 de ani ,din cauza unei boli care nu iartă și nu se vindecă, o scleroză laterală amiotrofică, și-a pierdut și posibilitatea de a vorbi datorită extirpării corzilor vocale și totuși el a continuat să gândească,să creeze, să explice omenirii tot ce a descoperit cu mintea sa genială despre tainele universului. Vorbea cu ajutorul unui sintetizator de voce, datorită căruia a reușit să comunice cu restul omenirii, dictându-și ideile geniale care s-au concretizat ulterior câteva cărți, devenite un adevărat tezaur pentru omenire. Amintesc câteva titluri:
„Scurta istorie a timpului”
„Universul într-o coajă de nucă”
„George și cheia universului”
„Visul lui Einstein și alte eseuri”

Citește mai departe: Heidi SIMON:  STEPHEN  HAWKING  ȘI TAINELE UNIVERSULUI

Web Analytics