Daniel LUCA: VERONICA BALAJ ȘI JOCUL DE-A VIAȚA

BALAJ Veronica CP cop1Poemele din volumul Cotidiene pariziene (Editura Junimea, Iași, 2020) de Veronica Balaj spun povești de viață, pe cât de simple, pe atât de complexe, dezvoltând un fior epic.

Firescul se îngemănează natural cu irealul, cu iluzia, spre o distingere din ce în ce mai dificilă, totul spre a ilustra bucuria de nestăvilit de a fi viu, a cărei încununare este iubirea, fie ea și intangibilă: „Ducând lumina în cârcă,/ din «banlieue» pornind/ Jean, cu pălăria roșie,/ în formă de mac înflorit,/ are vedenii”; „Laurette revine acasă întregită/ zâmbind cumințită/ câinele o adoră privind” (Cotidiene pariziene)

Parisul e un spațiu al iubirii, dar nu este vorba aici numai de capitala Franței, ci și de cea a Spaniei (și nu numai), Madridul fiind prezent cu a sa La porte du soleil, o dovadă a faptului că iubirea nu aparține doar unui singur loc, ci e universală, nemărginită întrucât omul, oriunde s-ar afla, este înconjurat de iubire: „vai, ce terestră, ce vie poți fi,/ o minune de femeie/ ai pe tălpi pecetea fostelor iubiri/ mă ispitești,/ neîmplinită umbră, vindecătoare” (Roșu edenic)

O poveste de dragoste neîmplinită nu atrage, așadar, disperarea, însingurarea, renunțarea de a da frâu liber sentimentelor, ci doar așteptarea, fie ea și de lungă durată: „nu mai am părul până la brâu,/ dar știu să răsădesc/ melci și scoici,/ pe pragul înflorit” (De dragul așteptării)

Cu atâțt mai mult cu cât omul nu e niciodată singur cu adevărat, având alături îngerul păzitor: „Frumoasele și deopotrivă,/ urâtele lumii,/ la ceasuri secrete/ își scot îngerii păzitori/ spre plimbare pe lacul Philippe” (Utopie pe lacul Philippe), care e întotdeauna gata să devină complicele celui îndrăgostit, cu voia lui Dumnezeu: „Iubirea nu-i niciodată glumeață/ îl dăscălea Domnul/ pe îngerul pornit/ în prima misiune terestră,/ când ursitul se lasă întrezărit,/ în visul unei fete,/ nu te repezi să-l întruchipezi aievea,/ poate fi înșelătoria nopții” (Bizarerii temporale)

Citește mai mult:Daniel LUCA:  VERONICA BALAJ ȘI JOCUL  DE-A VIAȚA 

Constantin STANCU: SUB FULGERE ALBASTRE: OCTAVIAN GOGA ȘI MAGICUL ARDEAL

BOTEZ Adrian MAGICA NOASTRA CASA cop1În lumea literară există magie, una venind din straturile istoriei. Ardealul este această zonă unică, ca un continent într-un veac aurit. Adrian Botez, punând accentul pe viziunea sa asupra literaturii, face o analiză hermeneutică, asupra poeziei lui Octavian Goga. Autorul, poet, eseist inconfundabil, prozator straniu și deschis, vine cu această prezentare, după ce a analizat poezia lui Eminescu sau Dosoftei, ori Emil Botta. Experiența sa hermeneutică l-a condus, inevitabil, spre Octavian Goga.

În cartea Magica noastră casă: Ardealul (…un vis, puțină istorie și analiză hermeneutică, asupra poeziei lui Octavian Goga), apărută la Editura Rafet, în anul 2020, Adrian Botez dedică eseurile și recenziile acelor români care nu-și trădează rădăcinile. O face sincer, cu patos, serios deoarece Octavian Goga este un „geniu în stare de ardere”, un poet exponențial pentru literatura română. El a venit după Mihai Eminescu, izbucnind, în spiritualitatea de la noi, cu poeme în care a pus vibrația picurată, de Dumnezeu, la Geneză. Pământul românesc era cuprins în inventarul divin, poetul a captat miracolele și viitorul, așa cum s-a coagulat în prezentul dintre cele două războaie mondiale. Un timp crunt și revelator, pentru istoria noastră.

Adrian Botez își structurează ampla analiză pe mai multe zone fierbinți, greu de decantat în structurile uzuale ale teoriei literare: Ardealul – „Magica noastră casă”; Metanoia lacrimii – spre forță stihinic-orfică, de mântuire a neamului. Eminescianismul lui Octavian Goga; „Luceafărul” (nedesăvârșit…?! – sau enigmatic?!) al lui Octavian Goga: poemul „NOI”; „Autopsierii”. „Casa Noastră” – Casa Magică a Vizionarilor. Mesia/ „Mesianismul” – înlocuit de vizionarismul Creștin („Clăcașii”); Epopeea lui Radu Roată; Poetul – Profet și nemulțumirile lui; Cain și munții. Cosmologia bipolară a crucii, la Octavian Goga; Timpul, în poezia lui Octavian Goga; Cântecul. Poezia/ Cântec/ Mantră: poezia ca ritual. Iubirea. Femeia, la Goga. Lupul dacic – Lupul Fenrir. Poetul supus misiunii soteoriologice. Nenorocul, amarul, jalea, jelitul. Învierea; Străinătatea; Vindecarea/ Mântuirea prin strămoși; Concluzii.

Citește mai mult:Constantin STANCU:  SUB FULGERE ALBASTRE: OCTAVIAN GOGA ȘI MAGICUL ARDEAL

Cornelia TURLEA-CHIFU: UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI

MUSTETIU AL USPEMT cop1Anişoara Laura Musteţiu, o distinctă voce lirică feminină de la antipozi, şi-a anunţat de curând prima apariţie editorială în limba română. Este vorba de volumul de poezie „Un sărut pierdut pe mătasea timpului”, care a ieşit de sub tipar purtând egida Academiei Româno-Australiene din Sydney. Preşedintele acestui for cultural, poetul Daniel Ioniţă, este consilierul editorial al cărţii, iar scriitorul George Roca, membru fondator al Academiei, s-a ocupat de tehnoredactare şi grafică interioară. O colaborare fructuoasă prin care percepem dimensiunea nevoii de limba română şi strădania românilor de a-şi păstra identitatea naţională şi culturală în orice parte de lume ar trăi.

După peregrinările prin Europa şi după apariţia altor două volume scrise în limba engleză, autoarea mărturiseşte, referindu-se la acest moment editorial: „Este prima carte în limba română şi simt că prin ea, după ce sufletul a făcut înconjurul lumii acum se întoarce acasă. Plăcerea de a mă exprima în limba mea maternă este infinită.”

Pentru Anişoara Laura Musteţiu, „Un sărut pierdut pe mătasea timpului” este o poveste de viaţă care debutează cu anotimpul primelor iubiri, urmărind „Un vis inocent” prin prisma idilei adolescentine ce ne va purta „Într-o noapte divină” prin „Poiana iubirii” unde dorinţele „mai enigmatice decât pădurile” clipocesc diafan, iar iubirea „cu fiori argintii” se răsfrânge în „izvorul unui sărut magic” („Dorinţe”). Gândurile inocente, emoţiile ce „picură lumină pe poteci pierdute” de-a lungul cărora umbrele îndrăgostiţilor adorm îmbrăţişate, alcătuiesc un tablou feeric ce ne transpune în universul idilic eminescian, „codrul fraged cu puteri necunoscute” fiind refugiul şi ocrotitorul visului de iubire. („Umbre pe cărare”) Asistăm la un discurs plin de lirism în care metafora dă o încărcătură delicată trăirilor. Astfel iubirea este „un ocean cu valuri tainice”, cărarea este „un izvor radiant cu lumini de smaralde”, iar visele „se sparg de corabia serii”.

Citește mai mult:Cornelia TURLEA-CHIFU:  UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI

Elena BUICĂ : ADRIAN ERBICEANU - VOLUM ANIVERSAR

ERBICEANU A LRPS cop1Cuvine-se o călduroasă urare, „LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI MULTE ÎMPLINIRI”, domnului ADRIAN ERBICEANU, pentru sărbătorirea, la 6 ianuarie, a celor 80 de ani ai vieții închinați înaltelor valori morale ca om, iar, ca poet, creației sale de valoare deosebită, ce-l situează în rândul celor mai reprezentativi poeți contemporani ai țării noastre.

Chiar de la debutul editorial (2003), creația poetului Adrian Erbiceanu a fost remarcată, valoarea ei fiind evidențiată prin numeroase exegeze ale oamenilor de cultură și aprecieri ale cititorilor. Unele dintre acestea au fost adunate în volumul aniversar, intitulat „Limba română, poezia sufletului meu” (Editura „Mușatina”, Roman, editor: Emilia Țuțuianu). Reflecțiile din acest volum sunt edificatoare și simți nevoia să le confrunți cu propria zestre de credințe și valori. Referindu-mă la receptarea valorii creației sale încă de la volumul de debut, reproduc aprecierea lui Mihai Miron: „Ea (poezia, n.n.) vă va face mai buni, mai inteligenți, mai sensibili. Și iată, poezie se mai scrie. De calitate. Eu cred că vă poate scăpa iarna de frig și vara de caniculă. Simțurile dumneavoastră se vor racorda la altceva, la inefabilul artei, al conceptului superior, al spiritului. Și de acestea avem nevoie. Ca de lumină” („Proiecții pe hârtie”, în „Cronica Română”, 13 iunie 2003, fragment).

În realitatea dură pe care o trăim, apariția acestui volum, la aniversarea unui număr rotund de ani, este o fereastră pe care intră aer dătător de curaj în viață, confirmând unicitatea poetului: „Adrian Erbiceanu – visătorul, cel care se joacă de-a stelele cu gândul pur și durerea veșniciilor de-o clipă, frumos nebun al tinereții trecătoare, crezând până la ultima sa fibră în iubirile adevărate, în dragostea ca o binecuvântare, ca o rouă, ca o eternă așteptare ce înflorește într-o împlinire cât o explozie stelară” (Emil David, în „Postfață” la volumul „Confesiuni pentru două generații”).

Citește mai mult:Elena BUICĂ : ADRIAN ERBICEANU - VOLUM ANIVERSAR

Constantin MOŞINCAT: ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

PENTELESCU Aurel APA DIN PUMN x4Notă:
Prima colaborare cu prof. Aurel Pentelescu s-a materializat într-un articol publicat în Revista Unu, a orădeanului (poet colonel Dr.) Ioan Țepelea, articol cu referire la Pădurea Eminescu, plantată cu 10.000 de brazi, în localitatea Racșa (vizibilă de la șoseaua Satu Mare - Baia Mare) de către soldații generalului Georgescu P. Ion, (comandant al Diviziei 20 Infanterie, dislocată pentru apărarea frontierei de Vest a României Mari), în 1939, la 50 de ani de la comemorarea morții Luceafărului.

Volumul, al patrulea de versuri: „Apa din pumn”, semnat de prof. univ. Dr. Aurel Pentelescu, este dedicat memoriei soției, Aurelia (1946-1994), la 50 de ani de la căsătorie. Volumul, potrivit extraselor din „Ziua lupului singuratic” (2009), cuprinde un mănunchi de trăiri lirice, care, devenite versuri ordonate cronologic, s-au tipărit la 70 de ani ai autorului. Ar fi vrut, zicea poetul, să „pictez versurile” deoarece verbele – scrise, rostite – nu au căldura din culoare. Din cele 101 poeme, care reprezintă „cartea vieții mele”, cum mărturisește cu profundă simțire și adâncă cugetare poetul (opera științifică a domnului profesor este absolut fabuloasă, copleșitor de profundă, zburătoare tematic, originală și profundă ideatic, cu metodă și argumente imbatabile, pilduitoare pentru istoriografia românească).Cu nespusă bucurie am primit volumul cu dedicație, pentru mine și soția mea, fapt pentru care aduc respectuoasă și meritată laudă, sincere felicitări și mulțumiri Prof. univ. Dr. A. Pentelescu!

***

Citește mai mult:Constantin MOŞINCAT:  ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

Zenovie CÂRLUGEA: UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

DORCESCU Eugen INGERULUI ADANCULUI cop1Eugen Dorcescu „Îngerul Adâncului” Editura Mirton , Timișoara, 2020, 537 p.

Mărturisesc, încă pătruns de emoția lecturii, că de multă vreme nu am mai citit o lucrare memorialistică de acest fel, deopotrivă probantă cu o realitate încă prezentă și răscolitoare prin faptul de viață evocat cu autentică asprime, cu o sfâșietoare sinceritate, scriere în care se simte deopotrivă „suflet” și „sânge”. Este vorba de lucrarea Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) a scriitorului Eugen Dorcescu, poet de registru înalt, ideatic, cunoscut, prin traducerile recente (Elegías Rumanas, Editorial Arscesis, Zaragoza, Spania, 2020), și dincolo de fruntarii, îndeosebi în lumea hispanică.

Jurnalul, consemnând fapte, evenimente, trăiri, gânduri și reflecții, de-a lungul a opt ani din viață (1991-1998), cuprinde, în fapt, dincolo de aceste limite temporale, istoria unei existențe, din care se detașează net fațeta unui destin scriitoricesc, ipostaziat în momente importante ale devenirii și în relație cu timpul istoric și cu lumea de impact, deloc favorabile unei perseverente individualități creatoare, care și-a înțeles, dintru început, chemarea, croindu-și propriul drum, dincolo de conjuncturi, de amicalități și animozități, de ambientări și încercări, de reușite și eșecuri.

Caietele acestea de jurnal, cărora prefațatoarea Mirela-Ioana Dorcescu, binecunoscutul hermeneut al poeziei dorcesciene (nimeni alta decât actuala soție), le stabilește ordinea și, desigur, importanța în cadrul unei bibliografii de prim-plan, ne oferă imaginea unui scriitor într-un segment de timp decisiv și clarificator, crucial și întemeietor. Nu întâmplător intitulată Opera totală, Prefața evocă, în complexitatea sa, Omul, aflat la aproape cincizeci de ani de viață, dar și Scriitorul, în pragul recunoașterii și consacrării sale. Aspectele și meditațiile din perioada jurnalieră evocată sunt, de fapt, realități surprinse nu scindat, devălmaș ori itinerant, ci organic crescute și întrepătrunse (e drept, condiția existențială constituind suportul acestor trăiri, meditații și acute reevaluări, în forul intim, personal, al discernământului profesional și etic, vreme de „șapte mii de zile”).

Citește mai mult:Zenovie CÂRLUGEA:  UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: IUBIREA CA MĂSURĂ A VIEŢII

URSU C REMEMBER EPISTOLAR COP1Suntem nevoiţi să recunoaştem că romanul epistolar este o apariţie mai puţin obişnuită în peisajul creaţiei literare. Oricum, în condiţiile actuale când pana, stiloul şi chiar popularul pix tind să devină exponate de muzeu vom întâlni din ce în ce mai rar această formă de exerciţiu literar. Aceasta este şi cauza care mă face să zăbovesc puţin în istoria genului.

Cu subiectivităţile de rigoare, se pare că, în cultura occidentală, este considerat ca fiind deschizător de drumuri în respectiva nişă povestea de iubire a cuplului Abelard şi Heloise inclusă în Roman de la Rose în 1230, deşi la titlu mai concurează şi Scrisorile unei călugăriţe portugheze a Mariannei Alcoforado din 1667, unde apar, cu un curaj de-a dreptul nebunesc pentru acele vremuri, secvenţe de un tulburător erotism sau poate romanul Scrisori de dragoste ale unui nobil către sora sa semnat de Aphra Behn (pseudonim) în 1684. Dar vremea triumfului pentru acest gen de scrieri este secolul al XVII-lea când apar nume precum Samuel Richardson (Pamela, Clarissa), Montesquieu (Scrisori persane), Goethe, Jean Jacques Rousseau şi, desigur, Choderlos de Laclos, autorul Legăturilor periculoase cele care ne-au fascinat şi pe noi prin anii şaizeci, deşi nu prea am înţeles de ce. Poate ne aşteptam la altceva sau poate traducerea mediocră a afectat calitatea poveştilor… Acum se pot aminti în cadrul genului şi nume mari, precum Dostoievski, Wilkie Collins ori Bram Stoker, mult mai cunoscut ca autor al romanului de groază Dracula.

Contemporaneitatea, definită aşa pentru perioada secolului al XX-lea aduce şi ea o multitudine de nume, unele chiar de primă mărime precum: Amos Oz, Vladimir Nabocov, Stephen King sau John Barth ori Daniel Keyes, cel care a scris Flori pentru Algernon, Luis Lopez Nieves (Inima lui Voltaire), Carl Steadman (Două singurătăţi), Rob Wittig (Tovarăşi la tristeţe) şi mulţi alţii.

Poate este bine să înţelegem şi faptul că dezvoltarea unor ramuri ale ştiinţelor moderne, precum mecanica cuantică ori nanotehnologiile ar fi fost mult mai lentă dacă nu am fi avut acces la corespondenţele savanţilor vremii. Sigur, mijloacele moderne de comunicare sunt mult mai rapide şi, culmea, mai ieftine, favorizând răspândirea cunoştinţelor şi transformând nu doar natura comunicaţiei, ci chiar ritmul cunoaşterii ştiinţifice cu implicaţii majore în dezvoltarea nivelului de civilizaţie şi confort. Cu toate acestea, farmecul şi chiar fascinaţia stilului epistolar păstrează încă acest gen de creaţie, în zona interesului public.

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIȚĂ:  IUBIREA CA MĂSURĂ A VIEŢII

Nicolae DINA: PERMANENȚA METAFOREI

VIDA MARINESCU Stefan aNTI SCLEROZA METAFOREI cop1Într-o monografie dedicată perioadei 2008-2016, mai mult decât fastă din activitatea creatoare a lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU, am remarcat faptul că dincolo de calitatea de „scriitor aproape «total» […], poet, critic și istoric literar, teatral și de film, eseist și prozator, publicist și ziarist” (Dumitru Micu), ipostaza „cea mai semnificativă și mai apropiată de temperamentul, vocația și profesionalismul său este cea de critic și istoric literar”. În această postură, Ștefan Vida Marinescu se înscrie în micul grup al celor preocupați de promovarea scriitorilor teleormăneni, „din solidaritate (de breaslă), din ambiția de a promova și spiritul sudist”, cum afirma într-un interviu din anul 2016.

De curând, „responsabilitatea, luciditatea, onestitatea și obiectivitatea manifestate în practicarea actului critic” de-a lungul întregii sale cariere scriitoricești și-au găsit ecoul într-o întreprindere inedită, aceea de creator a trei antologii critice, preocupat, bineînțeles, de scrierile unor autori din „Sudul extrem”: cea dintâi, „Limpezirea apelor”, având în atenție creațiile mai multor poeți, prozatori, critici literari și publiciști, o alta, „Post-Scripta-itinerar critic”, publicată în semn de respect pentru șase scriitori, „din păcate, dispăruți fizic”, care au sporit „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, autori „care merită o restituire pe cale critică, exegetică”.

O altă inedită lucrare este „anti-scleroza Metaforei, o antologie critică de Poezie” (Editura SemnE, 2020), care „reunește secvențe poetice, o selecție de autor, odată cu note biobibliografice și nume de comentatori”. Metoda conceperii acestei antologii critice este novatoare, în sensul că toate creațiile prezente au fost propuse de poeții respectivi, antologatorului revenindu-i rolul de critic, în dorința de „a reține liniile de esență și de forță ale creației lirice a unor autori cu destine «separate», distincte”, după cum mărturisește în „Argument: Virtuțile Poeziei. Repere contemporane”, semnificativ și el prin faptul că anunță intenția criticului de a releva „spiritul empatic și european” cu care va analiza contribuția fiecăruia la evoluția genului liric pe meleagurile Sudului teleormănean.

Citește mai mult:Nicolae DINA:  PERMANENȚA METAFOREI

COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE

RP COPERTA FINALAEVENIMENT EDITORIAL DEDICAT IUBITORILOR DE POEZIE ROMÂNEASCĂ CARE LOCUIESC ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII, CANADA, AUSTRALIA, NOUA, ZEELANDĂ, MAREA BRITANIE

De curând a apărut în Statele Unite ale Americii și Australia (dar și în alte țări din mediul anglo-saxon cum ar fi Marea Britanie, Canada sau Noua Zeelandă – ultimile prin platformele Amazon și TheBookDepository) volumul „Romanian Poetry from its Origins to the Present/Poezia românească de la origini și până în prezent” – publicată de Australian-Romanian Academy for Culture. Antologator și traducător principal este Daniel Ioniță, asistat de Pr. Dr.Daniel Reynaud, Dr. Adriana Paul și Eva Foster.

Acest grup „recidivează” de la mare distanță geografică față de ultimul lor success, care a fost volumul „Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva, București), volum căruia i-a fost acordat premiul pentru traducere (din limba română într-o limbă strănă) „Antoaneta Ralian”, decernat de Târgul de Carte Gaudeamus în Noiembrie 2019.

Daniel Ioniță și echipa lui au mai produs în 2018, împreună cu Maria Tonu, și sub sigla editurii MediaTon din Toronto, Canada – volumul „Basarabia Sufletului Meu/The Bessarabia of my Soul”, o reprezentare a unor poeți semificativi, de limbă română, din Republica Moldova.

„Romanian Poetry from its Origins to the Present” este de fapt o re-prezentare, cu mici schimbări, pentru cititorii din afara României, a volumului deja menționat, „Testament – 400 de ani de poezie românească” – pe care editura Minerva din București, sub îngrijirea redactorului șef Ana Munteanu, l-a publicat și îl promovează și distribuie în România.

Citește mai mult:COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE

Web Analytics