„Noblețea Înaintașilor e noblețea noastră!
Apărându-le memoria ne apărăm pe noi.
Noi suntem prelungirea lor în istorie, așa
cum urmașii vor fi prelungirea noastră!”
(Artur Gabriel Silvestri)
MIHAIL EMINESCU e Strălucirea lucirilor sale naționalist-creștine, astralo-sonore, jurnalistice, metafizico-mistice, filocalico-profetice ce s-a pogorât peste Dacia Mare și nemuritoare! Din bogatul caier al Memoriei noastre nemuritoare, desprindem prin rugăciune de foc un fir lung de gând alb, îl răsucim într-o cromatică verde, apoi sub aprinderea luminii harului pogorâtor, țesem Icoana Frumuseții Poetului – nepereche, din care se reflectă frumusețea lirică a Dorului său, în lucirile astrale, sonore, metafizice, mistice, filocalice, profetice.
Poetul Nicolae Dabija, un izvor de adevăr și frumos, ne-a prelins un mirific iconostas.
EMINESCU
„Cînd mă gîndesc cît de mult ne iubise izvoarele,/ Și codrii, și doinele ce au fost a-L cunoaște -/ îmi vine să cred că poeții mari își aleg popoarele/ în mijlocul cărora au a se naște.” (Nicolae Dabija, Pe Urmele lui Orfeu – Eseuri, Ed. Hyperion, Chișinău-1990)
Este adevărat că marii Poeți își aleg popoarele, dar la rândul lor, popoarele mari sunt alese de Mântuitorul Hristos – POETUL absolut al Cosmosului, pentru a li se naște Geniile lor lirice! După ce Dumnezeu a săvârșit Creația Sa, prin Fiul-LOGOS, a așezat în seminția Sa, pelasgă, peste Cuvântul ziditor, acoperământul divin al MUZICII, ca să înflorească și să rodească, astfel toată Tracia – Geto-Dacia, ca PATRIE a Profeților, a Poeților, a Filosofilor, mustind o Filosofie a Muzicii și o Muzică a Filosofiei, iar împreună un TĂRÂM serafic al POEZIEI mistico-religioase. Atunci spre Acum, Acolo spre Aici, în toată TRACIA Mare s-au născut, renăscut Marii Poeți ai omenirii (pe care grecii-traci și i-a asumat smerit în pantheonul lor n.a.): Orfeu, Musaios, Homer, Empedokles, Eschil, Esop, Euripides, Sophokles, Hristos, Pavel, Cotis I, Sapho ș.a.